Vasile și-a găsit sfârșitul după ce a fost proiectat de pe motocicletă

O tragedie a îndurerat comunitatea românilor din Italia, după ce un tânăr în vârstă de doar 31 de ani și-a pierdut viața în urma unui grav accident rutier petrecut în zona Valdaro, din Mantova. Vasile, pasionat de motociclete și cunoscut drept un om devotat familiei sale, nu a mai putut fi salvat, în ciuda eforturilor depuse de echipele medicale.

Impactul a fost extrem de puternic

Accidentul s-a produs marți, 7 aprilie, puțin după ora 17:00. Potrivit informațiilor preliminare, motocicleta pe care se afla Vasile s-a ciocnit frontal cu un autoturism, într-un impact de o violență deosebită. În urma coliziunii, motociclistul a fost proiectat pe carosabil și a suferit răni extrem de grave.

Martorii au alertat imediat serviciile de urgență, iar la fața locului au intervenit echipaje medicale și polițiști. Victima a fost transportată în stare critică la Spitalul Civil din Brescia, unde medicii au încercat din răsputeri să îi salveze viața. Din nefericire, organismul său nu a mai rezistat, iar inima i s-a oprit la scurt timp după internare, potrivit publicației Brescia Today.

Un alt pasager este în stare critică

Pe motocicletă se afla și un pasager, care a fost grav rănit în urma accidentului. Acesta a fost transportat de urgență la Spitalul din Mantova, unde primește îngrijiri medicale, starea sa fiind în continuare critică.

În autoturismul implicat se afla o femeie în vârstă de 74 de ani. Aceasta a suferit leziuni în zona toracelui, însă medicii au precizat că viața sa nu este în pericol.

Autoritățile italiene au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul și cine se face responsabil de producerea acestuia.

O familie rămasă fără sprijin

Moartea lui Vasile a provocat multă durere în rândul celor care l-au cunoscut. Prietenii și apropiații îl descriu ca pe un tânăr pasionat de motociclete, respectuos și profund atașat de familie.

În urma sa a rămas o fetiță, care va crește fără prezența și sprijinul tatălui său. Vestea dispariției sale a stârnit numeroase mesaje de condoleanțe și solidaritate din partea comunității românești din Italia și a celor care i-au fost aproape de-a lungul vieții.