Sebastian Dobrincu a oferit primele declarații despre o posibilă reconciliere cu Ioana Ignat, după ce relația lor de câțiva ani s-a încheiat în primăvara acestui an.
Relația dintre Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat a fost una deosebit de frumoasă, cei doi mutându-se împreună și discutând despre căsătorie. Cu toate acestea, nu au ajuns să își unească destinele în fața altarului și au ales să meargă pe drumuri separate. Sebastian Dobrincu a exclus orice posibilitate de împăcare, precizând că decizia de a se despărți a fost reciprocă. Într-un interviu pentru Cancan, el a declarat:
„Nu, a fost reciproc. Eu sunt împăcat cu decizia, cu toții suntem și îi dăm înainte”.
Întrebat despre o posibilă împăcare, Dobrincu a subliniat că decizia de a se separa a fost una calculată și asumată, iar o împăcare nu este posibilă. „Ți-am zis, sunt decizii calculate, sunt decizii asumate, ce facem, ne răzgândim?!”.
Câteva săptămâni în urmă, Sebastian Dobrincu a anunțat public despărțirea de Ioana Ignat în emisiunea lui Cătălin Măruță, spunând: „Ioana cred că e bine, sper că bine. Eu nu știu, trebuie să o întrebi pe ea mai bine. Viața merge înainte, indiferent de orice! Noi suntem apropiați, foarte apropiați! Momentan avem episoadele noastre de pauză, dar viața merge înainte, cu bune și cu rele”.
Fanii cuplului au speculat mult timp asupra motivelor despărțirii și asupra unei posibile împăcări. Sebastian Dobrincu a clarificat totul într-un mesaj pe Instagram, anunțând separarea definitivă de Ioana Ignat: „Eu și Ioana am decis să o luăm pe drumuri separate. Pentru a preveni orice interpretare – este o decizie cât de poate de rațională și sănătoasă, fără niciun dedesubt. Amândoi muncim mult în perioada asta, ne respectăm și ne susținem în continuare, dar privim viața prea diferit pentru a continua împreună. Nu îmi stă în fire să îmi discut intimitățile. Sunt perseverent de fel. Nu am renunțat până nu am ajuns împăcat că am încercat tot. Mulțumesc pentru toate mesajele frumoase din ultima perioadă! Capul sus, zâmbetul pe buze și inima deschisă”.
### Cine este Sebastian Dobrincu
Sebastian Dobrincu este cunoscut pentru rolul său de jurat la emisiunea „Imperiul leilor” de la PRO TV. El este fondatorul Storyheap, o platformă de top în domeniul digital marketing, având clienți celebri precum Selena Gomez, Tumblr, Hulu, Universal Music și Shake Shack.
Dobrincu a intrat în lumea software-ului la doar 11 ani, iar la 17 ani s-a mutat în Statele Unite ale Americii. Autodidact în programare, la vârsta de 25 de ani a atins deja un succes remarcabil în domeniu. După succesul cu Storyheap, el a lansat alte două proiecte, Brandmates și Owlmetrics, care ajută brandurile să-și crească prezența în social media prin utilizarea statisticilor, contribuind astfel la dezvoltarea afacerilor.