Veronica de la „Casa iubirii”: povestea de viață a uneia dintre cele mai îndrăgite concurente din sezonul 4

Veronica s-a numărat printre primele șapte concurente care au pășit în competiția „Casa iubirii”, sezonul 4. Tânăra a captat rapid atenția publicului și a devenit una dintre cele mai susținute prezențe din casă, atrăgând aprecieri atât din partea telespectatorilor, cât și a colegilor de competiție.

Cu ce se ocupa Veronica înainte să intre în emisiune

Are 32 de ani și este originară din Republica Moldova, însă la vârsta de 14 ani s-a mutat împreună cu familia în Lisabona, Portugalia, unde și-a continuat studiile. După finalizarea liceului, Veronica a absolvit o facultate cu profil de psihologie, devenind psiholog cu drept de practică – o meserie pe care o iubește și în care se regăsește pe deplin.

Participarea la „Casa iubirii” a fost pentru ea o alegere asumată: își dorește să își găsească un partener matur, cu valori solide, alături de care să poată construi o relație bazată pe încredere, echilibru și respect reciproc.

Un nou început după o relație dificilă

Veronica a vorbit deschis despre trecutul său emoțional, mărturisind că a fost implicată într-o relație de 7 ani, care s-a încheiat în urma unor dezamăgiri profunde. Această experiență a făcut-o mai selectivă și mai atentă la oamenii pe care îi lasă să se apropie de sufletul ei.

„Am învățat ce nu îmi doresc într-o relație și am realizat cât de important este să îți asumi ce simți și ce vrei de la viață”, a spus Veronica într-una dintre edițiile emisiunii.

Parcursul Veronicăi în competiție

De la prima apariție, Veronica a atras atenția prin atitudine, eleganță și sinceritate. La începutul competiției, s-a arătat interesată de Andrei, dar ulterior a ales să oprească procesul de cunoaștere, considerând că nu sunt pe aceeași lungime de undă.

În prezent, Veronica pare să aibă o relație de prietenie apropiată cu Dorobanțu, un alt concurent din casă. Deși a declarat că între ei este doar o relație de sprijin și încredere, a lăsat loc de interpretări, recunoscând că îl admiră și că ar fi deschisă unei posibile evoluții viitoare.