Ella Vișan, fosta logodnică a lui Andrei Lemnaru, a luat o decizie surprinzătoare după experiența de la „Insula Iubirii”. Blondina și-a modificat tatuajul cu litera „T”, realizat în Thailanda, care a stârnit multe discuții în mediul online.
Inițiala era asociată cu Teo, ispita de care Ella s-a apropiat în timpul show-ului, însă aceasta a decis să nu mai păstreze pe piele acea amintire. În locul literei, ea a ales un alt simbol, pentru a nu mai exista nicio legătură cu trecutul.
Cum a explicat Ella schimbarea
Pe un live pe TikTok alături de George Jaguarul, Ella a povestit cu umor cum a ajuns să își transforme tatuajul:
„Am văzut o știre că mi-am tatuat un T de la Teo și o barcă cu vâsle. Eram la unghii și am ridicat tricoul să îi arăt fetei. Am întrebat-o: Spune-mi te rog, e o barcă cu vâsle asta? Iar ea mi-a zis: Nu, e un ruj. De fapt, era un fel de glonț, dar eu pusesem o inițială. Apoi mi-am dat seama că am greșit, trebuia să scriu tot numele dacă era să fie ceva, și l-am modificat ca să nu mai facă trimitere la Teo, la Thailanda și la tentație.”
Ce semnifica „T”-ul pentru Ella
În timpul show-ului, momentul tatuajului a stârnit multe speculații. Internauții au crezut că inițiala era dedicată lui Teo Costache, ispita alături de care Ella a avut cele mai multe interacțiuni. Totuși, concurenta a susținut că litera „T” era de la Thailanda, locul unde și-a testat relația cu Andrei Lemnaru.
Într-un dialog cu Teo, chiar ea a explicat motivul:
-
Ella: „Vreau să îmi fac un T aici, de la Thailanda.”
-
Teo: „Mai bine îți faci un palmier.”
-
Ella: „Cum să îmi fac un palmier după ureche?! Vreau un T.”









