Relația dintre Robert și Lia a ajuns la final, deși concurenta își dorea să discute cu el pentru a readuce liniștea între ei. Robert a explicat că nu mai simte aceeași apropiere ca la început și că percepe mai mult interes din partea Liei pentru discuțiile din casă decât pentru relația lor.
După conversația cu Robert, Lia nu și-a putut stăpâni emoțiile și a mers în cameră, unde a împărtășit cu celelalte concurente durerea pe care o simte. Ea a spus că a intrat în discuție cu gândul de a repara lucrurile, nu de a le încheia:
„Eu am mers să fac să fie bine. El a zis că a fost de comun acord. Eu eram cu gândul să discut, să rezolvăm, dar el a spus că am pus punct împreună.”
De partea cealaltă, Robert le-a dezvăluit băieților că pentru el ziua de luni a fost decisivă. Atunci a realizat că legătura cu Lia nu mai funcționează:
„Pentru mine, luni a fost ziua decisivă. Era dacă va fi bine sau nu între noi doi. Dar parcă eram ca doi străini, nu se bucura că mă vedea, nu avea plăcere. O aud și pe conexiune că o lungim… lucrurile astea mi se par ciudate. Observ cum e tot mai prinsă în alte subiecte.”
Astfel, în locul unei împăcări, cei doi au decis să meargă pe drumuri separate, confirmând încă o dată cât de imprevizibilă este experiența din „Casa iubirii”.









