Catinca și Calina Dumitrescu au părăsit Asia Express. Reacția lui Cătălin Bordea după reproșurile concurentelor

Ultima ediție a competiției Asia Express a adus un moment tensionat: echipa formată din Catinca și fiica ei, Calina Dumitrescu, a decis să se retragă din show. Cele două au acuzat condițiile dificile, reproșând lipsa unor măsuri de protecție în timpul unei probe, ceea ce a dus la critici și reacții aprinse în mediul online.

De ce au renunțat Catinca și Calina la competiție

Proba care a declanșat conflictul a presupus strângerea gunoaielor de la comercianții dintr-o piață. În acel moment, Calina a reclamat că nu avea mănuși sau dezinfectant și și-a exprimat nemulțumirea față de organizare.

„Este vorba despre sănătate aici. Dacă eu cădeam în acea apă, mă puteam îmbolnăvi. Nu aveam nicio problemă să curăț gunoaiele, dacă aveam mănuși. (…) Dacă pun mâna pe față și mă îmbolnăvesc?”, a spus Calina în emisiune.

Prezentatoarea Irina Fodor a intervenit și a precizat că toate echipele primiseră mănuși, însă cele două le pierduseră pe drum.

Replica dură a lui Cătălin Bordea

Reproșurile Catincăi și ale Calinei au stârnit reacții puternice, inclusiv din partea unor foști concurenți. Cătălin Bordea, câștigător al competiției, a comentat episodul într-un mesaj public, unde a ironizat atitudinea concurentei.

„Are dreptate și Calina, efectiv nu îți dau șervețele umede în emisiunea asta! Aseară, într-o emisiune menită să te scoată din zona de confort, o fetiță a spus: «Nu am ajuns să fac treabă de gunoier». Pe lângă faptul că orice meserie cinstită este onorabilă, cea de gunoier este esențială. Fără muncitori pe șantier, instalatori, curieri sau alte meserii de genul ăsta, planeta s-ar bloca. Hai să avem puțin respect și, dragă influenceriță, să înțelegi că fără oamenii aceștia nu ar avea cine să te scape de ambalajele de la unboxing”, a scris comediantul.

Mesajul său a fost intens distribuit și a împărțit, la rândul său, opinia publicului între cei care îi susțin punctul de vedere și cei care consideră că situația putea fi tratată cu mai multă empatie.