Momente emoționante în „Casa iubirii”!
În ediția din 12 septembrie, Kira nu și-a mai putut stăpâni emoțiile și a izbucnit în lacrimi, mărturisind în fața camerelor ce frământări o apasă.
Concurenta a explicat că se simte vinovată pentru faptul că nu a reușit să intre cu adevărat în jocul propus de Moldo în camera roșie. Deși își dorește să fie prezentă și deschisă, bruneta trăiește cu teama constantă că ar putea deveni plictisitoare pentru iubitul ei. Această nesiguranță o face să se simtă vulnerabilă și să se întrebe dacă nu cumva relația lor ar putea fi afectată de emoțiile pe care nu reușește să le controleze.
Kira: „M-am gândit că poate o să-i devin plictisitoare dacă nu pot să fiu spontană aici. În general sunt destul de spontană. Dar sunt momente când am emoții în preajma lui și nu mă simt bine, și momente când am emoții, dar mă simt bine. Mă gândesc că dacă nu mă deschid mai mult, o să-i devin plictisitoare. Eu aș vrea să scap de emoțiile pe care le am când sunt cu el. Nu știu cum funcționez, nici eu nu-mi dau seama. Poate și-ar dori să fiu mai deschisă. Nu știu de ce nu pot aici cu el.”
Lacrimile Kirei au stârnit imediat reacția lui Moldo, care a încercat să o liniștească. El a recunoscut că a simțit-o pe iubita lui puțin incomodă și rușinată în camera roșie, dar a mărturisit că nu înțelege de ce își face atâtea gânduri negative, când între ei totul decurge firesc.
Moldo: „Am simțit-o puțin incomodă, rușinoasă. La modul că nu e relaxată. Mă deranjează că nu trăiești prezentul, Kira. Îți faci tot felul de gânduri. Eu nu ți-am zis niciodată nimic. Astea sunt gândurile tale. Gândurile tale sunt puțin ciudate. Tu singură îți faci rău.”
Mai mult decât atât, Moldo i-a transmis că pentru el ea este „perfectă”, însă problema reală rămâne lipsa de încredere a Kirei în propria persoană.
Moldo: „Mă oftică că ești perfectă pentru mine, dar tu nu ai încredere în tine. Nu se întâmplă nimic negativ între noi. Totul este bine.”
Astfel, momentul emoționant din „Casa iubirii” a scos la suprafață fragilitatea și temerile Kirei, dar și dorința lui Moldo de a o vedea mai relaxată și mai sigură pe ea. Relația lor pare solidă, însă rămâne de văzut dacă bruneta va reuși să depășească emoțiile care o țin pe loc.









