Vărul Săndel, o viață de familie discretă și plină de iubire

Sandu Pop este numele său real, însă publicul îl cunoaște drept Vărul Săndel. La 52 de ani, actorul se bucură de un succes remarcabil atât pe scenele de teatru și la spectacole, cât și pe micile ecrane, unde apare constant în emisiuni de folclor. Dincolo de cariera artistică, el are o poveste de dragoste solidă, fiind căsătorit de peste 25 de ani cu Maria, femeia care i-a fost alături încă din tinerețe.

Deși apare adesea în lumina reflectoarelor, Vărul Săndel a ales să își protejeze familia de atenția publică, motiv pentru care a vorbit rar despre soția sa. Totuși, în 2021, cu ocazia aniversării a 25 de ani de căsnicie, actorul i-a transmis Mariei un mesaj emoționant, postat pe Facebook:

„Acu’ 25 de ani ai fost de acord să-mi fii alături pentru toată viața. Pentru argintul din toată această perioadă, îți mulțumesc. Iar pentru că tot astăzi e ziua ta, îți spun din suflet «la mulți ani» și îți mai spun «te iubesc»”.

Alături de mesaj, a publicat și o fotografie din ziua nunții lor, una dintre puținele imagini făcute publice cu soția sa. Cei doi s-au cunoscut în anii de facultate: el era student la actorie, iar ea la medicină. Întâlnirea lor a fost una întâmplătoare, Maria venind într-o vizită la colegul de apartament al viitorului actor.

Vărul Săndel își amintește și acum acele momente:
„Nu credeam că mă voi obișnui vreodată cu Bucureștiul. Eu veneam din Ardeal, unde oamenii aleargă doar când plouă. Noroc cu Maria, pe care am cunoscut-o în al doilea an de facultate. Întâlnirea cu ea mi-a schimbat destinul. Nu știu cum aș fi rezistat fără ajutorul ei.”

La rândul său, Maria a povestit cu umor cum l-a perceput la început:
„Eu visam să mă căsătoresc cu un băiat în uniformă. Sandu avea în cameră un costum de amiral și am crezut că lucrează în Poliție. Am zis că mi-am găsit bărbatul mult visat.”

O familie unită și împlinită

Vărul Săndel și Maria se apropie de aniversarea a 30 de ani de căsnicie, pe care o vor sărbători în 2026. În tot acest timp, au trecut împreună prin momente grele, precum pierderea părinților actorului, dar și prin clipe fericite, cum au fost nașterea celor doi copii, Iulia Ioana și Andrei Alexandru.

Între cei doi frați există o diferență de 10 ani. Iulia Ioana, fiica cea mare, este farmacistă și, în urmă cu un an, s-a căsătorit cu Octavian, inginer de profesie. Evenimentul a avut loc la Palatul Snagov și a reunit aproximativ 400 de invitați.

Actorul a recunoscut că emoțiile au fost copleșitoare:
„Am plâns de emoție când mi-am văzut fata mireasă, era atât de frumoasă! Și ea a plâns.”

Astăzi, Vărul Săndel se mândrește nu doar cu o carieră solidă, ci și cu o familie unită, care l-a sprijinit în toate momentele importante ale vieții.