După o perioadă marcată de schimbări, Betty Salam și-a regăsit echilibrul. Artista, care a trecut printr-un divorț de Cătălin Vișănescu, trăiește acum o nouă poveste de dragoste alături de Roberto, partenerul care i-a fost alături în ultimele luni. Cu toate acestea, cea mai importantă responsabilitate din viața ei rămâne rolul de mamă pentru Matthias, fiul ei în vârstă de aproape 7 ani.
Într-un interviu pentru Spynews.ro, Betty a vorbit despre modul în care l-a implicat treptat pe Roberto în viața copilului și despre cât de importantă a fost reacția fiului său în luarea oricărei decizii personale.
„Pe Robert l-am introdus ușor, ușor în viața fiului meu, a fost acceptat de cel mic. Dacă nu era un om ok, nu îl acceptam nici eu. Pentru mine primordial este cel mic și era foarte important ca el să accepte”, a spus artista.
O relație bazată pe încredere și comunicare
Betty a explicat că are o relație deschisă cu Matthias, comunicând cu el sincer și direct, fără secrete sau ascunzișuri.
„Cel mic este foarte deștept, vorbesc cu el ca și cu un adult. Eu nu pot ține secrete față de el, pentru că aude și mă întreabă. Avem o relație de prietenie”, a mai spus ea.
Recent, băiețelul a început școala, iar Betty a fost alături de el în prima zi, trăind emoțiile acestui nou început. Tatăl copilului, Cătălin Vișănescu, nu a fost prezent, fiind plecat din țară, însă continuă să fie implicat în viața fiului său și să petreacă timp cu el ori de câte ori are ocazia.
Matthias, înscris la Școala de Muzică „Dinu Lipatti”
Betty Salam a ales să îi ofere fiului ei oportunități educaționale pe care ea însăși nu le-a avut în copilărie. Micuțul a fost înscris la Școala de Muzică „Dinu Lipatti”, un gest prin care artista speră să-i deschidă drumul spre lumea artistică — dacă aceasta va fi și dorința lui.
„Eu îmi doresc să cânte la pian, vom vedea ce îi place și lui. Practic îmi doresc să facă ce nu am făcut eu. Pe mine tata nu m-a lăsat la această școală când eram mică și am regretat mult. Celui mic i-am cerut acordul, mi-a spus că își dorește să cânte la pian”, a declarat fiica lui Florin Salam.
Deși în clasa pregătitoare nu va începe studiul propriu-zis al unui instrument, copilul va fi familiarizat cu noțiunile muzicale de bază, urmând ca din clasa I să înceapă pregătirea specifică.









