La doar câteva zile după ce Irina Columbeanu a urcat pe podiumul Transilvania Fashion Festival din Cluj, mama sa, Monica Gabor, a transmis un mesaj public plin de emoție. Adolescenta și-a făcut debutul în industria modei în cadrul evenimentului desfășurat între 11–14 septembrie 2025, unde a fost premiată pentru „Performanță Remarcabilă”.
Monica Gabor, stabilită în SUA, a urmărit momentul cu mândrie și a împărtășit reacția sa pe rețelele sociale. Pe contul personal de Instagram, aceasta a postat imagini de la eveniment și a însoțit fotografiile cu un mesaj adresat fiicei sale.
„Un alt moment când sunt mândră să fiu mama ta. Fiica mea extraordinară a demonstrat încă o dată că poate realiza orice își propune. La debutul ei în modeling pe scena Transylvania International Fashion, a pășit cu grație, frumusețe și încredere și a fost onorată cu un premiu pentru Performanță Remarcabilă la acest eveniment internațional.
Ca fiică, îmi umple inima de mândrie în fiecare zi. Ca studentă, dovedește că disciplina și dedicarea deschid orice ușă. Iar acum, ca tânără model care pășește pe scena internațională, ne inspiră pe toți să visăm mai mult. Sunt mereu mândră de tine, iubirea mea, ești cu adevărat excepțională.”
Irinel Columbeanu, surprins că nu a fost informat
La scurt timp după eveniment, presa a relatat și reacția tatălui Irinei, Irinel Columbeanu, care s-a declarat surprins și dezamăgit de faptul că nu a fost anunțat de fiica sa că se află din nou în România. Fostul om de afaceri, aflat în prezent într-un centru de îngrijire, a declarat că a aflat despre apariția Irinei pe podium din presă.
„Cu Irina nu am mai vorbit de ceva timp. Nu mi-a dat niciun telefon zilele astea. Nu știam că e din nou în România. Și nici unde și cât va sta. I-am sunat pe amândoi (n.r. Irina și Matei Miko, organizatorul evenimentului), dar nu mi-au răspuns.”, a declarat el pentru Cancan.ro.
Debutul Irinei Columbeanu în lumea modei a fost un moment important, iar mesajele transmise de părinții ei reflectă, fiecare în felul său, interesul și emoțiile stârnite de această etapă din viața adolescentei.









