Iată ce semnificație are sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului pentru creștini și de ce ziua de 1 octombrie este considerată una dintre cele mai importante prăznuiri ale toamnei în calendarul ortodox. Această dată aduce nu doar o comemorare religioasă deosebită, ci și o serie de tradiții și obiceiuri transmise din generație în generație, menite să asigure protecție, belșug și liniște sufletească până la sfârșitul anului.
Semnificația sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului
În fiecare an, la 1 octombrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Acoperământul Maicii Domnului, o sărbătoare trecută în calendar cu cruce roșie, care amintește credincioșilor de ajutorul și ocrotirea pe care Fecioara Maria o oferă celor care îi cer sprijinul cu credință.
Sărbătoarea are la bază o întâmplare istorică petrecută în secolul al IX-lea, la Biserica din Vlaherne (Constantinopol). Potrivit tradiției, în timpul unei privegheri pentru salvarea cetății asediate, Maica Domnului s-a arătat credincioșilor la ora patru dimineața, rugându-se cu lacrimi pentru popor. Ea ținea Sfântul Acoperământ deasupra capetelor celor prezenți, înconjurată de apostoli, sfinți și mucenici. Această vedenie a fost interpretată ca un semn al protecției divine asupra creștinilor și al ajutorului ceresc în vremuri de încercare.
Prin această sărbătoare, Biserica le reamintește credincioșilor că prin rugăciune, post și nevoință, Maica Domnului le poate veni în ajutor și le poate oferi protecție împotriva necazurilor și pericolelor.
Tradiții și obiceiuri pe 1 octombrie
La sate, sărbătoarea este cunoscută și sub numele de „Pocroave”. Este considerată o zi de hotar între toamnă și iarnă, când gospodarii își pregătesc ogoarele pentru sezonul rece, iar vitele sunt stropite cu apă sfințită pentru a fi ferite de boli și nenorociri.
Unii credincioși aleg să țină post în această zi pentru a fi feriți de necazuri, boli sau înec, iar gospodinele pregătesc plăcinte de post cu mere sau dovleac, pe care le împart rudelor și vecinilor. Aceste gesturi simbolizează recunoștința față de Maica Domnului și dorința de a împărți binecuvântarea primită cu cei din jur.
Credincioșii se roagă pentru sufletele celor adormiți, cerând Fecioarei Maria să le țină sub protecția sa, iar pe cei vii să-i ocrotească de necazuri și boli.
Ce nu ai voie să faci de Acoperământul Maicii Domnului
Fiind o sărbătoare cu cruce roșie, 1 octombrie este considerată zi nelucrătoare din punct de vedere spiritual. Tradiția spune că nu se spală rufe, nu se calcă, nu se coase, nu se dă cu mătura și nu se fac treburi casnice grele. Se recomandă, în schimb, participarea la slujbe și rugăciunea în familie.
O superstiție veche interzice tăierea sau tunderea părului în această zi. Se spune că părul aruncat sau ars poate fi luat de vrăjitoare și folosit pentru farmece, aducând ghinion celui care nu a respectat interdicția. Totodată, credincioșii nu trebuie să fie certați, să facă rău sau să rostească vorbe urâte, pentru ca protecția Maicii Domnului să nu se îndepărteze de ei.
Rugăciune către Maica Domnului
De Acoperământul Maicii Domnului, credincioșii rostesc rugăciuni speciale pentru ocrotire, ajutor și îndrumare. Una dintre cele mai cunoscute rugăciuni este:
„O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, Împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre…”
Această rugăciune este rostită pentru a cere Maicii Domnului să ofere sfințenie păstorilor Bisericii, înțelepciune conducătorilor, dreptate judecătorilor, dragoste soților, ascultare copiilor și răbdare celor mâhniți.
Prin respectarea acestor tradiții și prin rugăciune sinceră, credincioșii cred că își asigură binecuvântarea și ocrotirea Maicii Domnului pentru tot restul anului.









