Gina Pistol, speriată de o problemă de sănătate apărută brusc după ce a strănutat: „Ceva groaznic…”

Gina Pistol, probleme de sănătate neașteptate: „Nu pot să îmi mișc gâtul. E ceva groaznic!”

Gina Pistol (44 de ani) trece prin momente dificile din cauza unei probleme medicale apărute brusc. Vedeta a povestit pe rețelele sociale că simptomele au debutat într-un mod neașteptat, după o banală serie de strănuturi.

Prezentatoarea emisiunii MasterChef le-a dezvăluit fanilor că suferă de torticolis, o afecțiune care provoacă înțepenirea gâtului și limitează mișcările capului. Deși a mai trecut prin episoade similare, Gina a mărturisit că de data aceasta a fost complet luată prin surprindere.

„Știți acel moment când ai ceva important de făcut și îți apare un coș fix în vârful nasului sau un herpes la gură? Ei bine, ce credeți că mi s-a întâmplat mie? Am făcut torticolis! Nu pot să stau cu capul decât puțin înclinat spre dreapta și îmi este foarte greu să-l îndrept. Am înțeles că poate dura chiar și trei zile… dacă aveți vreun leac băbesc, vă rog să-mi spuneți!”, a povestit ea cu umor amar.

Cum s-a declanșat episodul

Gina a relatat că problema a apărut într-un moment aparent banal, chiar în timp ce își ținea fiica în brațe, dimineața.

„Ieri, când m-am trezit, s-a trezit și fiica mea. O țineam în brațe, ca de obicei, în momentul nostru special de dimineață. Am avut o rafală de strănuturi și la ultimul… s-a întâmplat asta. M-am trezit cu gâtul înțepenit. Am mai avut torticolis de două ori în viață, dar niciodată din cauza unui strănut. Ceva groaznic!”, a explicat prezentatoarea.

Lupta cu simptomele și apelul către fani

Vedeta a mărturisit că a încercat mai multe metode pentru a calma durerea, însă fără succes.

„Nu știu ce să iau, pentru că nu am voie să iau medicamente. M-am uns cu toate cremele din lume, m-a masat și soțul meu… dar nimic. Eh, poate trece de la sine. Dar dacă știți vreun leac, spuneți-mi!”, a scris Gina Pistol pe Instagram.

Ce este torticolisul

Potrivit specialiștilor de la SANADOR, torticolisul sau „gâtul înțepenit” apare atunci când mușchii gâtului se contractă involuntar, limitând mișcările capului. În cele mai multe cazuri, este o afecțiune temporară și se ameliorează în câteva zile, însă poate fi extrem de dureroasă.

Cauzele pot fi diverse: de la o poziție incomodă în timpul somnului, până la leziuni, infecții sau chiar reacții adverse la medicamente. De asemenea, în unele cazuri poate apărea brusc, fără un motiv aparent, așa cum s-a întâmplat și în cazul Ginei Pistol.