Oana Roman a trecut printr-o zi tensionată, după ce a fost anunțată de cadrele didactice că fiica sa, Isabela, nu se simte bine. Vedeta a împărtășit întreaga experiență pe rețelele de socializare, acolo unde obișnuiește să țină legătura constant cu comunitatea sa.
Alertă la școală: Isabela a acuzat stare de rău
Vedeta a povestit că a fost contactată de urgență de reprezentanții școlii, care i-au transmis că Isabela nu se simte bine și are nevoie să fie luată acasă. Fără ezitare, Oana Roman s-a deplasat imediat către instituția de învățământ.
„M-au sunat azi de la școală să mă duc să o iau pe Isa că nu se simte bine. De ieri era puțin înfundată, dar era ok. Azi însă nu mai era în regulă și a cerut să vin să o iau”, a explicat vedeta pe Instagram.
Starea Isabelei – doar o răceală de sezon
Odată ajunse acasă, Oana Roman a decis să îi facă fiicei sale toate testele necesare pentru a exclude o viroză mai serioasă. Spre ușurarea sa, rezultatele au fost negative.
„I-am făcut toate testele de viroze și toate au ieșit negativ. Slavă Domnului că e doar o răceală de sezon…”, a mai adăugat Oana în mesajul publicat online.
Răceală ușoară, dar atenție sporită
Deși nu este vorba despre o afecțiune gravă, Oana Roman a luat toate măsurile de precauție pentru ca fiica ei să se recupereze cât mai repede. Vedeta este cunoscută pentru faptul că acordă o atenție deosebită sănătății și educației Isabelei, iar acest episod nu a făcut excepție.









