Pe 18 octombrie, credincioșii ortodocși îl comemorează pe unul dintre cei mai importanți apostoli ai Bisericii primare – Sfântul Luca, cunoscut atât ca medic, cât și ca autor inspirat al uneia dintre cele patru Evanghelii.
Viața și contribuția Sfântului Luca
Originar din Antiohia Siriei, Sfântul Luca era medic, iar chemarea sa spirituală a început în Teba Boeției, unde îl întâlnește pe Hristos în timp ce îngrijea bolnavi. Tradiția spune că a devenit unul dintre cei 70 de ucenici trimiși de Domnul și că a fost martor la Înviere, alături de Sfântul Cleopa, în drumul spre Emaus.
După Pogorârea Sfântului Duh, a revenit în Antiohia și a devenit un colaborator apropiat al Sfântului Apostol Pavel, călătorind cu el pentru a răspândi învățătura Evangheliei în diverse regiuni.
Este autorul a două scrieri esențiale pentru tradiția creștină: Evanghelia după Luca și Faptele Apostolilor, ambele adresate dregătorului Teofil. Evanghelia sa este recunoscută pentru numărul mare de pilde (33), care transmit clar mesajul de iubire, iertare și compasiune al Mântuitorului.
Sfântul Luca – primul iconograf al Bisericii
Luca este considerat și ocrotitorul pictorilor de icoane. Potrivit tradiției, el ar fi realizat primele reprezentări iconografice ale Maicii Domnului și ale Apostolilor Petru și Pavel, motiv pentru care este adesea numit și „părintele iconografiei creștine”.
Sfârșitul vieții pământești
Sfântul Luca a trecut la cele veșnice la vârsta de 80 de ani, în cetatea Teba din Boeția, în urma unei martirizări. Ulterior, moaștele sale au fost aduse de fiul împăratului Constantin, Constantie, în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, fiind așezate lângă cele ale Sfinților Andrei și Timotei.
Simbolul asociat Evangheliei sale este taurul, semnificând jertfa și caracterul sacerdotal al Mântuitorului, conform informațiilor publicate de crestinortodox.ro.
Și alți sfinți sunt pomeniți astăzi
Pe lângă Sfântul Luca, în această zi sunt comemorați și:
-
Sfântul Mucenic Marin cel Bătrân
-
Sfântul Cuvios Iulian
-
Sfântul Mnason, episcopul Ciprului
-
Sfinții Mucenici Gavriil și Chirmidol
-
Cei patruzeci de tineri sfinți
Aceștia sunt pomeniți în diverse tradiții ortodoxe, în cadrul slujbelor speciale din 18 octombrie.
Zi de sărbătoare pentru românii care poartă numele Luca
Această zi este un prilej de bucurie și rugăciune pentru toți cei care poartă numele Luca, Lucian, Lucia, Luciana sau alte derivate. Le urăm sănătate, pace sufletească și un gând bun tuturor celor care își sărbătoresc astăzi onomastica!









