Andreea Marin, despre dorul de fiica sa: „E greu, dar iubirea topește distanțele”

Toamna aceasta a adus o schimbare majoră în viața Andreei Marin, odată cu plecarea fiicei sale, Violeta, în Statele Unite pentru a-și începe studiile universitare. Admiterea la una dintre cele mai apreciate instituții de învățământ, Cornell University, a fost un pas important pentru Violeta, dar și un moment plin de emoție pentru mama sa.

Întrebată cum resimte această separare, Andreea Marin a fost sinceră: „Greu, sincer. Foarte greu. Dar ne iubim și iubirea topește distanțele. Va veni în vacanță în scurt timp și o aștept.” Revederea celor două este programată pentru iarnă, într-o vacanță pe care vedeta o consideră „destul de lunguță” și cu o însemnătate aparte.

„Le petrecem acasă împreună, și cuvântul acesta, împreună, are o altă valență acum. E foarte important pentru noi”, a spus Andreea despre planurile pentru sărbători.

Violeta, fiica artistei și a lui Ștefan Bănică Jr., nu intenționează să se stabilească definitiv în străinătate. De altfel, mama sa a mărturisit anterior că Violeta a plecat cu gândul de a se întoarce: „Ea își dorește să se întoarcă. Nu a plecat cu ideea de a rămâne acolo.”

În cadrul unei discuții anterioare, Andreea a subliniat cât de importantă este capacitatea fiicei sale de a se adapta și de a găsi soluții în situații dificile: „Am văzut-o că e descurcăreață și asta mi-a dat încredere că, și fără mine, ea se va descurca.”

O schimbare personală importantă pentru Andreea Marin

În același timp, Andreea Marin a vorbit și despre transformarea fizică pe care a reușit să o mențină în ultima perioadă. Schimbarea nu a fost una rapidă, ci gândită pe termen lung, pentru a fi susținută într-un mod sănătos și echilibrat.

„Acesta a fost și scopul: să ajung în această formă într-un timp destul de lung, astfel încât corpul meu să accepte schimbarea. Și așa se și întâmplă. Nu fac lucruri pe termen scurt”, a explicat ea.

Vedeta spune că nu a fost nevoie de sacrificii drastice, ci doar de renunțarea la obiceiuri nesănătoase: „Am eliminat obiceiurile proaste. Aici e problema noastră, în general. Statul seara la televizor ronțăind, amestecuri nedorite și așa mai departe.”

O disciplină alimentară echilibrată, învățată alături de un specialist în nutriție, a contribuit esențial la această transformare: „Nutriționistul m-a învățat reguli de bun simț, dar dacă nu le știi, nu le respecți.”