O moldoveancă de 31 de ani, găsită fără viață într-o pădure din Roma. Tânăra fusese dată dispărută de câteva zile

Axenia Manoli, o tânără originară din Republica Moldova și stabilită în Italia, a fost găsită moartă într-o zonă împădurită de la marginea Romei. Lângă trupul ei au fost descoperite mașina personală și un bilet de adio.

În vârstă de 31 de ani și mamă a doi copii, Axenia dispăruse cu câteva zile înainte. Soțul ei a alertat autoritățile joi, 13 noiembrie, după ce femeia nu s-a mai întors acasă și nu a mai putut fi contactată. Ultima informație certă era că își dusese copiii la școală; din acel moment, nimeni nu a mai reușit să dea de ea.

Potrivit presei italiene, inclusiv Corriere della Sera, în biletul găsit la fața locului, tânăra își cerea scuze că „nu a făcut suficient” pentru cei mici. Moartea ei i-a șocat pe apropiați, care resping complet ideea că Axenia și-ar fi putut abandona copiii. „Este imposibil să fi plecat așa”, a spus o prietenă a acesteia.

Stabilită în Italia de aproximativ doi ani, Axenia lucra ca ospătăriță într-un restaurant asiatic. Surse citate de presa italiană menționează că, în trecut, ea ar fi depus mai multe plângeri împotriva unui fost partener pentru agresiuni.

Autoritățile italiene au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele morții. Printre scenariile analizate se numără și ipoteza sinuciderii, însă investigațiile continuă.