O tragedie cutremurătoare a lovit comunitatea fitness din Rusia. Dmitry Nuyanzin, un instructor de fitness extrem de popular pe rețelele sociale, a murit în somn la numai 30 de ani, după ce a urmat o dietă radicală cu scopul de a se îngrășa rapid.
Moartea sa neașteptată a șocat atât apropiații, cât și miile de urmăritori care îl admirau pentru disciplina și transformările fizice spectaculoase pe care le prezenta online.
De ce a vrut Dmitry să se îngrașe 25 de kilograme
Potrivit presei ruse, Dmitry își propusese să câștige 25 de kilograme într-un timp foarte scurt, ca parte a unui experiment personal, pe care intenționa să îl documenteze și să îl prezinte publicului său.
Pentru a accelera creșterea în greutate, el consuma zilnic aproximativ 10.000 de calorii, de trei ori mai mult decât recomandările medicale pentru o dietă echilibrată.
În meniul său zilnic se regăseau alimente extrem de bogate în grăsimi și carbohidrați:
-
burgeri,
-
pizza,
-
prăjituri și produse de patiserie,
-
mâncăruri procesate hipercalorice.
Această dietă excesivă i-a suprasolicitat organismul, în special sistemul cardiovascular.
Primele simptome au apărut rapid, dar Dmitry nu a mai apucat să ajungă la medic
Apropiatul săi au povestit că, după câteva săptămâni, Dmitry a început să se simtă tot mai slăbit.
• și-a anulat antrenamentele,
• nu mai mergea la întâlniri profesionale,
• se plângea des de stări de rău, oboseală și disconfort.
Intenționa să meargă la un specialist, dar a amânat vizita pentru „câteva zile”.
Din păcate, acele zile nu au mai venit.
Dmitry a fost găsit fără viață în locuința sa, după ce și-a dat ultima suflare în somn. Diagnosticul preliminar: stop cardiac, provocat, cel mai probabil, de suprasolicitarea inimii cauzată de dieta extremă.
Un nou caz care readuce în atenție pericolele dietelor radicale
Moartea lui Dmitry nu este un caz izolat. Ea amintește de alte tragedii provocate de experimente alimentare necontrolate, precum povestea Karolinei, o tânără de 27 de ani care a decedat în urma unei diete compuse exclusiv din fructe.
Gesturile extreme făcute „pentru content”, transformări rapide sau provocări virale pot deveni fatale atunci când corpul este împins peste limitele sale fiziologice.









