Alegerile parțiale pentru Primăria Capitalei, desfășurate într-un climat politic tensionat, au readus Bucureștiul în centrul atenției naționale. Apariția Ancăi Alexandrescu în competiție – o figură venită din mass-media, susținută de AUR și PNȚCD – a stârnit dezbateri aprinse, iar printre cei care au comentat rezultatul său electoral se numără și Gigi Becali, cunoscut pentru opiniile sale directe și adesea controversate.
Situația politică este una cu totul specială: scrutinul a fost organizat după ce Nicușor Dan a părăsit funcția pentru a se instala la Cotroceni. Primele rezultate, centralizate în proporție de 20%, indicau o luptă strânsă între principalii candidați:
-
Ciprian Ciucu (PNL) – 33%
-
Anca Alexandrescu (susținută de AUR și PNȚCD) – 23,23%
-
Daniel Băluță (PSD) – 21,19%
Pe următoarele poziții s-au clasat Cătălin Drulă (USR) cu 13,55% și Ana Ciceală (SENS) cu 5,79%.
Cum comentează Gigi Becali rezultatul surprinzător al Ancăi Alexandrescu
Anca Alexandrescu a intrat în cursă cu mesajul unei candidate „din afara sistemului”, mizând pe notorietatea dobândită în televiziune și pe susținerea liderului AUR, George Simion. Campania ei a atras numeroase reacții, iar printre cele mai sonore se numără și cea a lui Gigi Becali, care urmărește cu interes scena politică, deși nu mai este implicat direct.
În stilul său inconfundabil, Becali nu a ezitat să spună că rezultatul a afectat-o vizibil pe Alexandrescu:
„Sunt vinovați oamenii că n-au ieșit la vot, ce să mai zici (râde, referindu-se la reacția Ancăi Alexandrescu). Ea, săraca, a ajutat-o Dumnezeu. Eu eram sleit de puteri în campanie. Acum e terminată, ați văzut-o la față? La TV are carismă, e deșteaptă, știe. Dar când candidezi… e altă lume. E greu ca femeie. Era praf!”
Becali a explicat că, în opinia lui, Alexandrescu a subestimat diferența uriașă dintre aparițiile televizate și implicarea într-o campanie electorală reală:
„Ea credea că e ca la televizor: stă pe scaun, moderează și gata, câștigă alegerile. Nu e așa, e muncă multă.”
Apel la realism politic și critici la adresa lui George Simion
În aceeași intervenție, Becali a comentat și implicarea lui George Simion în campanie:
„Și ce a mai decis și săracul Simion… aleargă tot timpul, muncește, slăbește. E pe locul doi mereu și nu câștigă niciodată. Bucureștenii știu să aleagă.”
Deși a mărturisit că l-a simpatizat pe Daniel Băluță, Becali a recunoscut că prestația lui Ciprian Ciucu din campania electorală l-a convins că liberalul este mai pregătit pentru administrație:
„Mi-a plăcut Băluță, pare mai șmecher așa. Dar aseară, Ciucu a arătat că se pricepe: administrație, Bruxelles, proiecte… Se vede că are experiență. E mai bun decât Băluță.”









