Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, iar familia Sterp continuă tradiția care i-a consacrat: pregătirea unor produse autentice, realizate după rețete vechi, apreciate de iubitorii alimentelor naturale. Așa cum și-a obișnuit deja comunitatea din mediul online, Geta Sterp a anunțat ce bunătăți au fost pregătite pentru această perioadă specială.
Familia Sterp este cunoscută pentru produsele BIO obținute din propria gospodărie: lapte proaspăt, brânzeturi, dar și numeroase preparate din carne de oaie. Totul este realizat cu multă muncă și răbdare, într-o afacere de familie în care fiecare membru își aduce contribuția. Mama Geta a fost mereu sufletul acestei activități, iar copiii au fost alături de ea indiferent de anotimp sau de dificultăți.
Chiar și în perioadele solicitante, animalele sunt îngrijite zilnic, iar procesul de pregătire al produselor este unul îndelungat. Până aproape de momentul în care a devenit mamă, Geta a fost un sprijin de bază pentru familia ei, implicându-se activ în toate etapele muncii.
Pastrama de oaie și virșlii, vedetele mesei de sărbători
Iancu Sterp este cel care se ocupă, de obicei, de preparatele din carne, iar pastrama de oaie a devenit specialitatea sa. În preajma sărbătorilor, acesta este surprins frecvent pregătind bucăți generoase de pastramă, un proces care presupune zile întregi de muncă atentă.
Deși preparatele sunt realizate artizanal, după metode tradiționale, valoarea cerută pentru ele rămâne una accesibilă, mai ales în contextul scumpirilor din ultima perioadă.
Cât costă pastrama de oaie și virșlii preparați de familia Sterp
Recent, Geta Sterp a publicat un videoclip în mediul online, în timp ce își alăpta fiul, moment în care a prezentat o masă plină cu pastramă de oaie și virșli – cârnații tradiționali din carne de oaie, cu care spune că a crescut.
Pentru cei interesați, un kilogram de pastramă de oaie sau de virșli are un cost de 70 de lei, iar pentru cantități mai mari, suma poate fi discutată și ajustată în funcție de comandă.
„Ce am pregătit pentru dumneavoastră de sărbători. Pe lângă faptul că am făcut multă pastramă, am pregătit și foarte mulți virșli din carne de oaie, 100% naturali. Se fierb doar două-trei minute și se servesc cu muștar. Sunt un adevărat deliciu. Eu am crescut cu ei, îmi plac enorm. Sunt o mâncare rapidă și foarte gustoasă. Avem atât pastramă, cât și virșli. Pentru cei care doresc cantități mai mari, costul este negociabil, iar produsele pot fi trimise prin curier în toată Europa”, a transmis Geta Sterp.
Produse tradiționale, apreciate dincolo de granițe
Anunțul a fost primit cu entuziasm de urmăritori, mulți dintre ei apreciind faptul că familia Sterp păstrează gustul autentic al produselor tradiționale românești. Posibilitatea de livrare în afara țării face ca aceste preparate să ajungă și pe mesele românilor din diaspora, dornici de gustul „de acasă”.
Pastrama de oaie și virșlii rămân, astfel, unele dintre cele mai căutate produse ale familiei Sterp în prag de sărbători, o combinație de tradiție, muncă și respect pentru calitate.









