Lumea televiziunii este în doliu după moartea lui Cass Lacelle, cunoscută pentru apariția sa în reality show-ul Grand Cayman: Secrets in Paradise, difuzat de Freeform. Vedeta s-a stins din viață la doar 34 de ani, la mai puțin de un an de la diagnosticarea cu o formă rară de cancer ovarian.
Vestea tristă a fost făcută publică pe 16 februarie 2026, printr-un mesaj emoționant postat de apropiații săi pe rețelele sociale. Aceștia au vorbit despre „o luptă scurtă, dar incredibil de curajoasă”, purtată până în ultima clipă.
O luptă începută în 2025
În mai 2025, Cass Lacelle anunța pentru prima dată că a fost diagnosticată cu un tip rar de cancer ovarian. A trecut printr-o intervenție chirurgicală de urgență pentru îndepărtarea tumorii, urmată de trei ședințe de chimioterapie până la finalul verii.
La începutul anului 2026, însă, artista a dezvăluit că boala a revenit într-o formă mult mai agresivă. Într-o postare din 4 ianuarie, ea a explicat că metastazele s-au extins la ficat, stomac și alte zone, provocându-i dureri intense și stări permanente de greață.
În ciuda suferinței, Cass a transmis un mesaj de recunoștință pentru susținerea primită din partea celor care i-au fost alături, mărturisind că, deși nu putea răspunde fiecărui mesaj, simțea sprijinul și rugăciunile tuturor.
Mesajul sfâșietor al apropiaților
În anunțul publicat după moartea ei, familia și prietenii au descris-o drept o persoană memorabilă, cu o energie rară, capabilă să aducă oamenii împreună și să le insufle dorința de a trăi intens fiecare clipă.
Aceștia au subliniat că, în doar 34 de ani, Cass Lacelle a lăsat o amprentă profundă asupra tuturor celor care au cunoscut-o. Dorința ei a fost ca ultimul mesaj să fie împărtășit publicului, ca o formă de rămas-bun și de mulțumire pentru sprijinul primit.
Moartea sa a lăsat un gol imens în rândul apropiaților și al fanilor, care o descriu ca fiind o persoană plină de viață, curaj și generozitate.









