Veronica rupe tăcerea despre coșmarul trăit: „Îmi era frică să adorm…”

Câștigătoarea sezonului 4 al emisiunii Casa Iubirii a făcut dezvăluiri cutremurătoare despre trecutul său amoros. Invitată în cadrul emisiunii În oglindă, Veronica a ales să vorbească deschis despre suferințele trăite într-o relație care, în timp, s-a transformat într-un adevărat coșmar.

Tânăra a povestit, fără rețineri, despre anii în care a îndurat frică, umilință și durere. Deși la început au existat sentimente puternice, legătura lor a devenit treptat una toxică, marcată de dezechilibru emoțional și dependență afectivă.

„Am rămas din iubire, dar am ajuns să trăiesc în teamă”

Veronica a mărturisit că relația a durat șapte ani, perioadă în care a sperat că lucrurile se vor schimba. În timp, însă, a realizat că sentimentele nu erau împărtășite în aceeași măsură.

„Am stat 7 ani cu el pentru că au fost sentimente, dar pe parcurs s-a creat și o dependență emoțională. Nu vedeam lucrurile clar atunci. Credeam că așa este el, o persoană rece. Eu am iubit mai mult”, a povestit aceasta.

Situația a devenit tot mai dificilă când au apărut suspiciuni legate de o altă femeie. Veronica a recunoscut că nopțile îi erau marcate de lacrimi și neliniște, iar sprijinul din partea partenerului lipsea complet.

La un moment dat, frica a devenit constantă. „Nu mai puteam să dorm noaptea, aveam impresia că mi-ar putea face ceva. Relația noastră devenise periculoasă. Au existat agresiuni verbale, psihologice, iar o dată a fost și agresiune fizică”, a spus ea.

Confesiunea sa a emoționat publicul, mai ales că, în ciuda suferinței, a ales mult timp să rămână în acea relație, sperând într-o schimbare.

Apariția sa în emisiunea „În oglindă” a adus la lumină o latură vulnerabilă a câștigătoarei sezonului 4 „Casa Iubirii”, demonstrând că, dincolo de imaginea publică, există o poveste de viață marcată de încercări dureroase.