Lumea muzicii românești este în doliu după dispariția lui Jolt Kerestely, unul dintre cei mai apreciați compozitori ai ultimelor decenii. Artistul s-a stins la vârsta de 92 de ani, lăsând în urmă o moștenire muzicală impresionantă.
Vestea tristă a fost făcută publică de Fuego, care i-a fost apropiat și colaborator. Într-un mesaj emoționant, interpretul a vorbit despre legătura specială pe care a avut-o cu maestrul.
„Mi-a fost ca un părinte muzical, cu liniște, sfaturi și fericire. Avem peste 20 de cântece împreună și mai multe albume. Pentru mine, el a însemnat începutul”, a transmis Fuego.
Autorul unor șlagăre nemuritoare
Numele lui Jolt Kerestely este legat de unele dintre cele mai iubite melodii din repertoriul românesc. Piesa „Copacul”, făcută celebră de Aurelian Andreescu, a devenit un adevărat simbol, traversând generații. De asemenea, compozitorul a creat hituri pentru mari artiști, printre care și Angela Similea.
De-a lungul carierei, a semnat sute de piese și a colaborat cu nume sonore ale muzicii românești, fiind apreciat pentru sensibilitatea și profunzimea creațiilor sale.
Un destin marcat de încercări
Născut în Șiclod, județul Harghita, într-o familie de preoți reformați, Jolt Kerestely a avut un parcurs dificil în perioada comunistă. Statutul de „dușman de clasă” i-a îngreunat accesul la studii și i-a adus numeroase obstacole.
A urmat inițial o școală tehnică, a lucrat în industrie și a trecut chiar printr-un lagăr de muncă militară. Muzica a fost însă refugiul și salvarea sa. A studiat pianul și orga, a cântat în fanfara militară, iar ulterior a fost admis la Conservatorul din Cluj, unde și-a desăvârșit pregătirea.
Succes și recunoaștere
Momentul decisiv al carierei sale a venit în 1975, odată cu lansarea piesei „Copacul”, care a cunoscut succes atât în România, cât și peste hotare. Deși a fost extrem de apreciat în țară, recunoașterea oficială a venit mai târziu, după 1990, când a început să primească premii și distincții pentru contribuția sa artistică.
În ultimii ani, compozitorul s-a dedicat în special pieselor pentru pian, finalizând chiar și un al treilea album.
Moștenirea lăsată de Jolt Kerestely rămâne una impresionantă, iar muzica sa va continua să emoționeze generații întregi.









