Tot mai mulți români observă pe facturile de întreținere sau pe cele emise de operatorii de apă-canal o linie separată pentru „apa de ploaie” și se întreabă ce reprezintă, de ce trebuie plătită și dacă este obligatorie. Deși denumirea poate părea ciudată, taxa are o explicație tehnică și legală destul de clară.
Ce reprezintă, de fapt, taxa pe apa de ploaie
Așa-numita „taxă pe apa de ploaie” nu se referă la ploaia care cade din cer, ci la gestionarea apei pluviale care ajunge în sistemul public de canalizare. În orașe, o mare parte din suprafețe sunt impermeabile: acoperișuri, trotuare, parcări, drumuri sau platforme betonate. Apa de ploaie nu se mai infiltrează natural în sol, ci este colectată prin rigole și guri de scurgere și direcționată către canalizarea publică.
Odată ajunsă în rețea, această apă trebuie:
-
preluată și transportată;
-
pompată prin stații intermediare;
-
gestionată alături de apele uzate;
-
uneori chiar epurată.
Toate aceste operațiuni implică costuri reale, în special cu energia electrică și întreținerea infrastructurii.
De ce trebuie plătită această taxă
Autoritățile și operatorii de apă-canal explică faptul că, în perioadele cu ploi abundente, sistemele de canalizare sunt suprasolicitate. Debitul mare antrenează nisip, frunze, deșeuri și alte materiale care pot colmata conductele.
Procesul este similar cu cel al apelor uzate:
-
apa pluvială este colectată;
-
transportată prin rețea;
-
pompată până la colectorul principal;
-
direcționată către stația de epurare.
„Întregul proces generează costuri semnificative, în principal cu energia electrică”, explică operatorii din domeniu. De aici apare necesitatea unei taxe distincte.
Cine este obligat să plătească taxa pe apa de ploaie
Locatarii de la bloc
În cazul blocurilor, taxa pentru apa de ploaie este inclusă în factura de întreținere și este împărțită între proprietari. Calculul se face în funcție de:
-
suprafața acoperișului;
-
terasele și zonele betonate aferente clădirii.
Fiecare apartament suportă o parte din cost, proporțional cu cota-parte.
Proprietarii de case
Regula este similară și pentru case. Dacă imobilul este racordat la canalizare, se consideră că apa pluvială ajunge în rețeaua publică, chiar dacă proprietarul nu vede direct acest lucru. În consecință, taxa se aplică automat.
Chiar dacă este adesea contestată, legislația pornește de la prezumția că apa de pe acoperiș și din curte este evacuată în sistemul public.
Agenții economici și instituțiile
Și firmele, instituțiile publice sau administratorii domeniului public plătesc această taxă, însă coeficienții de calcul sunt diferiți, în funcție de categoria de utilizator.
Cum se calculează taxa pe apa de ploaie
Taxa este una estimativă, nu se bazează pe măsurători directe. Calculul pornește de la:
-
suprafața impermeabilă deținută (mp);
-
cantitatea medie de precipitații;
-
un coeficient anual stabilit pe categorie;
-
tariful local pentru apă-canal.
Coeficienții utilizați, în general, sunt:
-
agenți economici: 0,5 m³/mp/an;
-
domeniu public: 0,3 m³/mp/an;
-
utilizatori casnici și asociații de proprietari: 0,2 m³/mp/an.
Volumul astfel rezultat se înmulțește cu tariful local, iar suma apare pe factură sub forma taxei pentru apa meteorică.
Se poate evita plata acestei taxe?
În anumite situații, da, dar doar dacă:
-
apa de ploaie este colectată separat;
-
nu ajunge în rețeaua publică de canalizare;
-
există dovezi tehnice (sisteme de drenaj proprii, bazine de retenție, infiltrații controlate).
În practică, acest lucru este mai ușor de realizat la case individuale și mult mai dificil la blocuri.
Concluzie
Taxa pe apa de ploaie nu este o invenție recentă și nici o taxă „pe aer”, așa cum este adesea percepută. Ea reflectă costurile reale ale unui sistem urban modern, în care betonul și asfaltul au înlocuit solul natural.
Chiar dacă este nepopulară, taxa are rolul de a acoperi cheltuielile generate de colectarea, transportul și gestionarea apei pluviale. Înțelegerea modului de calcul și a motivului pentru care apare pe factură poate ajuta proprietarii să știe exact ce plătesc și de ce.
