Duminică, 5 octombrie, în urma voturilor primite din partea publicului, Alina a fost concurenta care a părăsit emisiunea „Casa iubirii”. Decizia a fost anunțată în direct de prezentatoarea Andreea Mantea, într-un moment plin de emoție pentru toți participanții.
Concurenții aflați în pericol de eliminare au fost Andrei, Neamțu și Alina, însă primul salvat de voturi a fost Neamțu. În fața unei decizii dificile, Alina a fost vizibil emoționată și i-a transmis un mesaj lui Filip:
Alina: „Sper ca măcar în afară să ne vedem la o cafea.”
Filip: „O să ies cu drag la o cafea.”
După anunțul oficial al eliminării, Alina și-a exprimat regretul că s-a deschis prea mult în fața camerelor, dar și recunoștința pentru experiența trăită.
Alina: „Nu regret absolut nimic. Poate doar faptul că am arătat mai mult decât aș fi făcut-o în mod normal. Poate trebuia doar să aștept…”
Înainte de plecare, a ținut să ofere câteva gânduri pentru cele mai apropiate colege:
„Kira, ai răbdare! Naomi, sunt sigură că îți vei găsi pe cineva special. Veronica, ești exact așa cum trebuie să fii. Succes tuturor!”
La rândul său, Andrei a dorit să transmită un mesaj pentru iubita sa, Alexandrina:
Andrei: „Îi transmit iubitei mele să mai aibă puțină răbdare. Poate săptămâna viitoare voi fi lângă ea.”
Urmărește emisiunea „Casa iubirii” de luni până vineri, de la orele 10:00 și 16:30, iar în weekend, sâmbăta și duminica, de la 16:00 și 19:00.









