Armin Nicoară și Claudia Puican, pregătiți să devină părinți pentru a doua oară? Anunțul surprinzător făcut la 7 luni de la nașterea fiului lor

Armin Nicoară și Claudia Puican trăiesc una dintre cele mai frumoase perioade din viața lor. La șapte luni de când au devenit părinți pentru prima dată, cei doi artiști radiază de fericire și se bucură din plin de rolul de mamă și tată. Experiența i-a apropiat și mai mult și i-a făcut să se gândească serios la extinderea familiei.

Chiar dacă venirea pe lume a băiețelului lor este încă un moment recent, Armin și Claudia nu exclud posibilitatea de a avea un al doilea copil într-un timp cât mai scurt. Din contră, aceștia recunosc deschis că își doresc ca familia lor să devină mai numeroasă cât mai curând.

Artistul a vorbit fără rețineri despre acest subiect și a mărturisit, în cadrul unei emisiuni TV, că el și soția sa sunt deja hotărâți să facă pași în această direcție.

„Vă spun în premieră. Doamne ajută! Lucrăm la acest lucru. Ne dorim să se întâmple cât mai repede, nu vrem să mai așteptăm”, a declarat Armin Nicoară, vizibil emoționat.

Deschiși și către adopție

Pe lângă dorința de a avea un al doilea copil pe cale naturală, Armin Nicoară a mai făcut o dezvăluire sinceră și emoționantă. Acesta a povestit că el și Claudia au luat în calcul și varianta adopției, în cazul în care lucrurile nu vor decurge așa cum speră.

Artistul a relatat un moment sensibil, care a marcat-o profund pe soția sa, după ce au aflat despre existența unui copil aflat într-un spital, ce ar putea fi adoptat.

„Este o situație despre care nu am mai vorbit până acum. Cineva ne-a spus despre un copil care se află într-un spital și care ar putea fi înfiat. Claudia a reacționat imediat, cu un instinct matern foarte puternic. A început să plângă și a spus: «Oare să-l luăm noi?»”, a povestit Armin Nicoară.

Deși nu au început încă demersurile legale, cei doi nu exclud această posibilitate și sunt hotărâți să ofere dragoste și un cămin unui copil, dacă va fi cazul.

„Momentan, ne-am spus să încercăm mai întâi noi. Dacă nu reușim sau dacă se întâmplă ceva, atunci cu siguranță vom lua în calcul adopția”, a mai adăugat artistul.

Se pare că Armin Nicoară și Claudia Puican sunt mai uniți ca niciodată și gata să facă orice sacrificiu pentru a-și împlini visul de a avea o familie mare, bazată pe iubire, stabilitate și grijă față de copii.