Author: Diana Maria
-

O cunoscută prezentatoare TV a murit după lupta cu o boală…
Lumea televiziunii este în doliu după dispariția uneia dintre cele mai apreciate jurnaliste din domeniul sănătății. Liz Bonis, cunoscută prezentatoare și corespondent medical în Statele Unite, s-a stins din viață la vârsta de 58 de ani, după o luptă purtată departe de ochii publicului cu cancerul de colon. Deși a fost diagnosticată în anul 2023…
-

„Mi-au dat lacrimile” Florin Prunea a anunțat că Dan Petrescu…
Florin Prunea a povestit unul dintre cele mai emoționante momente trăite în ultima perioadă. Fostul internațional român s-a reîntâlnit întâmplător cu Dan Petrescu, într-o terasă din Mamaia, iar clipa în care și-a revăzut fostul coleg din Generația de Aur l-a copleșit complet. Întâlnirea a avut o încărcătură aparte, mai ales că Dan Petrescu traversează o…
-

Paul și-a pierdut controlul după ce soția i-a spus că vrea să plece. Totul s-a întâmplat în timp ce copiii dormeau
O tragedie cutremurătoare a îndoliat o familie și a lăsat doi copii fără mamă. Isobella, cunoscută de cei apropiați drept Izzy, și-a pierdut viața la doar 32 de ani, după ce, potrivit anchetatorilor, a fost ucisă chiar de bărbatul alături de care își întemeiase o familie. Femeia era mama a două fetițe, în vârstă de…
-

De ce se temea Codruța Filip înainte de divorț. A recunoscut totul cu lacrimi în ochi:
Participarea Codruței Filip la „Desafio – Aventura” s-a încheiat după un duel extrem de solicitant, însă adevărata luptă nu a fost doar cea din competiție, ci și cea cu propriile emoții. Artista a traversat unul dintre cele mai dificile momente din emisiune și, copleșită de presiune, a făcut o confesiune sinceră care i-a surprins pe…
-

Durere imensă! Mădălina, de doar 31 de ani, a murit în urma unui accident petrecut în timpul lucrărilor agricole
O tragedie de proporții a îndoliat comunitatea din județul Vrancea, după ce o femeie în vârstă de doar 31 de ani și-a pierdut viața în condiții cumplite, în timpul unor lucrări agricole. Mădălina a murit în urma unui accident petrecut pe un câmp din extravilanul satului Băltinești, comuna Tifești, iar echipajele medicale sosite la fața…
-

Cât a plătit o turistă pentru o porție cu doar 12 hamsii în Eforie Nord. Reacția ei a devenit virală:
Prețurile de pe litoralul românesc continuă să stârnească numeroase discuții în plin sezon estival. De această dată, doi vloggeri români au ajuns în Eforie Nord pentru a vedea dacă sumele vehiculate pe internet reflectă realitatea. În timpul plimbării prin stațiune, o simplă poftă de hamsii s-a transformat într-un moment care a atras imediat atenția urmăritorilor…
-

Daliana Răducan a făcut anunțul! Mariajul cu Răzvan Simion…
Răzvan Simion și Daliana Răducan formează unul dintre cele mai discrete și admirate cupluri din showbizul românesc. Deși preferă să își trăiască povestea de dragoste departe de scandaluri și controverse, cei doi au ales de această dată să vorbească deschis despre relația lor și despre modul în care reușesc să păstreze armonia în căsnicie. Soții…
-

Nicușor Dan convoacă…
Criza politică din România intră într-o nouă etapă decisivă. Președintele Nicușor Dan i-a convocat luni dimineață, la Palatul Cotroceni, pe liderii partidelor care au făcut parte din fosta coaliție de guvernare, într-o nouă încercare de a debloca negocierile și de a identifica o soluție pentru formarea unui nou Executiv. Întâlnirea este considerată una dintre cele…
-

„Din păcate…” Anunțul momentului în showbiz! Gabriela Cristea…
Gabriela Cristea a surprins pe toată lumea cu noua sa siluetă. Aparițiile recente ale vedetei au stârnit numeroase reacții, iar schimbarea fizică impresionantă a generat multe întrebări și speculații. După luni întregi în care s-a vorbit despre modul în care a reușit să slăbească, prezentatoarea TV a decis să explice, în detaliu, ce a stat…
-

Nicușor Dan a promulgat legea! Închisoare pe viață pentru…
Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului, un act normativ care aduce modificări importante în lupta împotriva violenței îndreptate asupra femeilor. Noua lege înăsprește sancțiunile pentru autorii unor astfel de infracțiuni și introduce măsuri menite să permită intervenția autorităților înainte ca actele de violență să se transforme în tragedii. Șeful…