Bobonete îl „mărită” pe Andi Moisescu! Se oferă naș și anunță: „Am costumul pregătit pentru nuntă!”

Deși a evitat constant să comenteze public despre situația sa personală și despre zvonurile legate de despărțirea de Olivia Steer, Andi Moisescu a fost pus într-o situație inedită chiar de colegul său de la „Românii au talent”.

În timpul audițiilor emisiunii, Mihai Bobonete a profitat de moment pentru a face glume pe seama vieții sentimentale a lui Andi, după ce o concurentă i-a făcut acestuia o declarație surprinzătoare.

O „soacră” neașteptată

Pe scenă a urcat Doina Andronache, în vârstă de 83 de ani, care și-a exprimat admirația față de juratul emisiunii și a mărturisit că și-ar fi dorit ca acesta să îi fie ginere.

„Am o fată pe care am vrut s-o mărit cu tine. Mi-ar fi plăcut!”, i-a spus aceasta lui Andi Moisescu, stârnind zâmbete în sală.

Vizibil flatat, Andi a reacționat cu umor: „Doamne, dar ce compliment mi-ați făcut, doamna Doina!”.

Bobonete, pe post de „părinte grijuliu”

Momentul nu a rămas fără ecou din partea lui Mihai Bobonete, care a intrat imediat în joc și a început să „negocieze” în glumă situația, comportându-se ca un adevărat părinte protector.

Comediantul a făcut haz de necaz și a sugerat, în spiritul său caracteristic, că Andi ar fi disponibil, lansând replici ironice care au stârnit hohote de râs în platou. Mai mult, Bobonete s-a autopropus naș de cununie, în eventualitatea unei noi căsătorii.

„Stați puțin să văd dacă vă dau băiatul sau nu. Eu știu ce am la ușa casei… E frumos, e deștept, mănâncă cu furculița!”, a glumit el, continuând schimbul savuros de replici.

Umor într-un subiect delicat

Chiar dacă Andi Moisescu nu a oferit declarații oficiale despre viața sa personală, momentul din emisiune a demonstrat că, cel puțin în platou, lucrurile sunt tratate cu umor și relaxare.

Intervenția lui Bobonete a transformat o situație sensibilă într-un moment de divertisment autentic, iar publicul a gustat din plin dialogul plin de ironie și voie bună.