Care este numele românesc al lui Cabral Ibacka. Detaliul pe care vedeta de la PRO TV l-a asuns de pe rețelele sociale

Puțini știu că numele complet al lui Cabral este, de fapt, Cabral Neculai Ibacka. Deși publicul îl cunoaște de ani buni doar drept „Cabral”, celebrul prezentator de la PRO TV are și un prenume românesc pe care foarte rar îl folosește în aparițiile publice sau pe rețelele sociale.

Vedeta a preferat întotdeauna să își construiască imaginea în jurul numelui „Cabral”, devenit între timp un adevărat brand în televiziunea românească. Totuși, în acte, prezentatorul poartă și prenumele Neculai, un detaliu pe care mulți dintre fanii săi îl află abia acum.

De la sport de performanță la unul dintre cei mai iubiți oameni de televiziune

Înainte să devină una dintre cele mai recognoscibile figuri de la PRO TV, Cabral și-a început drumul în sport. A intrat în lumea artelor marțiale încă de la vârsta de 6 ani, când a început antrenamentele de Muay Thai și kickboxing.

Anii de muncă și disciplină au dat rezultate, iar în 1994 a reușit să devină vicecampion european, performanță care l-a făcut remarcat în lumea sportului.

Mai târziu, s-a orientat către Tae Bo și a devenit primul promotor al acestui stil în România. Energia și carisma pe care le afișa în sălile de sport aveau să îl ajute rapid și în televiziune.

Cum a ajuns în televiziune

Cabral a debutat pe micile ecrane în 1998, la Antena 1, pe vremea când avea doar 20 de ani. Stilul său relaxat, umorul spontan și naturalețea l-au transformat rapid într-o apariție apreciată de public.

Ulterior, a făcut pasul către trustul MediaPro și a ajuns la Acasă TV, unde a prezentat mai multe emisiuni și a jucat inclusiv în seriale de succes.

De-a lungul anilor, Cabral a fost implicat și în proiecte cinematografice, iar din 2015 este gazda emisiunii „Ce spun românii”, unul dintre cele mai urmărite show-uri de divertisment din România.

Viața personală, mereu discretă

Deși este foarte activ în mediul online și extrem de apreciat pentru sinceritatea și umorul său, Cabral a preferat să păstreze anumite detalii personale mai departe de atenția publicului.

Printre acestea s-a numărat și prenumele său românesc, Neculai, pe care rar îl menționează pe rețelele sociale sau în aparițiile publice.

Pe plan sentimental, prezentatorul este căsătorit cu actrița Andreea Pătrașcu, alături de care formează unul dintre cele mai solide și admirate cupluri din showbizul românesc. Cei doi au împreună doi copii și încearcă să își țină viața de familie cât mai departe de scandaluri și expunere excesivă.

Astăzi, Cabral rămâne unul dintre cei mai apreciați prezentatori TV din România, iar puțini și-ar fi imaginat că în spatele numelui care l-a făcut celebru se ascunde și un prenume românesc aproape necunoscut publicului larg.