Nadia Comăneci a trăit pe propria piele suferința provocată de separarea părinților, un eveniment care i-a marcat existența pe termen lung.
Pe lângă sacrificiile necesare pentru a excela în sportul pe care îl iubea, Nadia Comăneci a fost nevoită să facă față, poate, celei mai grele lovituri din partea oamenilor din familia sa, care ar fi trebuit să îi ofere siguranța unei familii unite. În timp ce se afla într-un turneu, marea campioană a primit știrea devastatoare: părinții săi urmau să divorțeze.
“N-a fost deloc ușor să aflu că părinții mei se despart. Nu, ca și copil, nu mi-a picat deloc bine să aflu că părinții mei se despart. Dar, dacă au hotărât asta, am înțeles că trebuie să fie cea mai bună decizie pentru ei. Dacă părinților le este bine, atunci și copiilor le este bine. Este dificil pentru un copil să înțeleagă pe deplin profunzimea acestei decizii, dar viața merge înainte,” a mărturisit Nadia Comăneci pentru Revistatango.ro.
Deși părinții săi au rămas la fel de aproape unul de celălalt, chiar și după despărțire, tragedia a lovit din nou atunci când tatăl Nadiei a decedat: “Oricine a pierdut un părinte sau o persoană dragă înțelege cât de greu este să vorbești în acele momente, chiar și despre amintirile frumoase petrecute împreună cu părintele tău sau despre orice altceva,” a povestit Nadia Comăneci.
Viața a continuat să-și urmeze cursul, chiar dacă părinții săi nu mai formau un cuplu. Însă, la aproape 50 de ani de la divorțul părinților săi, fratele Nadiei, Adrian Comăneci, a trecut și el printr-un divorț. Această a doua despărțire a fost o altă lovitură dureroasă pentru Nadia Comăneci, care este foarte apropiată de fratele și cumnata sa.
Chiar și după asemenea experiențe grele, Nadia Comăneci a înțeles că uneori dragostea nu poate fi forțată. Ea însăși este căsătorită de 25 de ani cu Bart Conner și au împreună un fiu, Dylan Paul, în vârstă de 15 ani. Întrebată cum reușește să mențină vie flacăra în relația lor, Nadia a subliniat că diferențele de mentalitate au contribuit la consolidarea legăturii lor: “Eu și Bart nu ne-am certat niciodată. Avem viziuni diferite, dar care ne unesc. Se spune că trebuie să menții relația proaspătă. Nu este ușor. Trebuie să fii creativ…,” a adăugat Nadia Comăneci pentru aceeași sursă.