Ion Iliescu a fost condus pe ultimul drum. Ceremonie discretă la Cimitirul Ghencea III
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a fost înmormântat joi, 7 august 2025, la Cimitirul Ghencea Militar III, în cadrul unei ceremonii restrânse, la care au participat membrii familiei și persoane apropiate. Evenimentul a avut loc într-o zi declarată oficial doliu național.
Pe rețelele sociale au apărut primele imagini de la locul de veci, unde câțiva vizitatori s-au fotografiat lângă crucea care marchează mormântul fostului șef de stat. Într-unul dintre videoclipuri se aude o voce care încurajează realizarea unei fotografii: „Fă și aici, la cruce”.
Ceremoniile oficiale s-au desfășurat la Palatul Cotroceni, în prezența unor lideri politici, membri ai guvernului și foști demnitari. Premierul României, Ilie Bolojan, alături de mai mulți miniștri ai Partidului Social Democrat, s-au numărat printre cei prezenți.
La cimitir, accesul publicului nu a fost permis, iar ceremonia religioasă și militară a avut loc într-un cadru privat. Sicriul a fost transportat pe un afet de tun, iar în onoarea fostului președinte au fost trase 21 de salve. Drapelele naționale au fost coborâte în bernă, conform protocolului.
Ion Iliescu, cel dintâi președinte ales democratic după 1989, s-a stins din viață marți, la vârsta de 95 de ani, după o perioadă îndelungată de spitalizare.









