Există o învățătoare care este considerată a face minuni în sala ei de clasă. În spatele acestor realizări stă un secret – o plantă care îi ajută pe copii să învețe. Un bărbat a dorit să aducă aminte tuturor de impactul pe care l-a avut această învățătoare în viața sa, așa că a împărtășit povestea despre cum a învățat să citească și să scrie datorită acestei doamne. “Pe vremea când eram copil, părinții care aveau copii cu dificultăți de învățare îi înscriau la clasa doamnei Nicolae. Mulți dintre ei ajungeau în clasa a III-a și încă nu știau să scrie sau să citească. Eu am avut și eu probleme. Nimeni nu reușise să mă facă să învăț. Doamna Nicolae era tânără și plină de energie. Nu știu cum reușea, dar toți copiii care intrau în clasa ei învățau, în mod miraculos, să scrie și să citească foarte repede. Pe doamna Nicolae o ajuta și Veronica. Cine era Veronica? Era o plantă pe care o aveam în clasă. Era o plantă cataratoare cu flori frumoase. În fiecare an, doamna Nicolae dăruia celor care învățau să citească și să scrie câte un pui de la Veronica. Ea se asigura că în fiecare an taia câteva frunze, le ‘prindea’ și le planta în ghivece mici. Nu era elev care să nu aștepte cu nerăbdare să primească un pui de la Veronica. Ziua în care primeai ghiveciul era una solemnă. Trebuia să îi dai un nume plantei și să îl scrii pe ghiveci. Nu o să uit niciodată ziua în care am primit și eu ghiveciul meu. Eu îi pusesei numele mamei mele, Roza, și eram foarte mândru că primisem ghiveciul. Eram printre primii băieți din clasă care primise această mare onoare. Până la sfârșitul anului școlar, aproape toți copiii primiseră ghiveciul. Până și Bogdan, care avea cele mai mari probleme la începutul anului, își primise ghiveciul. În vacanța de vară, am promis cu toții că îi vom scrie doamnei Nicolae și îi vom povesti despre plantuțele noastre. Ne-a spus să folosim dicționarul dacă nu știm cum se scriu anumite cuvinte. Toată vara am avut grijă de Roza. Am udat-o, am îndepărtat frunzele uscate și am avut grijă să nu se usuce. Când a venit vremea rece, am dus ghiveciul în casă, pe pervazul geamului. Anii au trecut, iar Roza mea a făcut și ea pui, la fel ca Veronica. I-am luat și i-am plantat în ghivece separate. Tata îi lua și îi vindea la locul său de muncă. Cu banii obținuți, cumpăram pământ fertil și ghivece noi. În timp, mi-am deschis o mică afacere. Datorită Veronicai, am devenit extrem de interesat de plantele decorative. Tata m-a încurajat întotdeauna. Într-o zi, ani mai târziu, am primit un telefon care mă anunța că doamna Nicolae a murit. Am simțit că trebuie să merg la înmormântare. A venit aproape toată clasa de elevi pe care i-a învățat să scrie și să citească. Veronica a fost și ea prezentă; unul dintre foștii mei colegi a adus-o și a pus-o lângă sicriu. S-a vorbit frumos despre doamna Nicolae, oamenii au plâns amintindu-și de momentele frumoase petrecute alături de ea. Bogdan, unul dintre ultimii băieți care și-a primit ghiveciul acum mulți ani, a spus că de fiecare dată când citește eticheta unui produs în supermarket, își aduce aminte de doamna Nicolae. Tot el a lăsat o coroană superbă. Pe ea era atașat
Doamna Nicolae ii primea in clasa ei pe toti copiii cu probleme, care invatau greu. In cateva luni, toti reuseau sa scrie si sa citeasca corect
