Au trecut aproape cinci ani de la dispariția Cornelia Catanga, însă pentru soțul ei, Aurel Pădureanu, timpul nu a vindecat rana. Dorul rămâne la fel de apăsător, iar regretele continuă să-l urmărească zi de zi. Artistul vorbește cu o sinceritate dureroasă despre singurătate, despre visele în care își revede marea iubire și despre sentimentul că, odată cu plecarea Corneliei, o parte din el s-a stins definitiv.
„O visez des. E mereu veselă, dar se îndepărtează de mine”
Pentru Aurel Pădureanu, întâlnirile cu Cornelia nu s-au sfârșit odată cu moartea ei. Se petrec în vis, acolo unde artista apare senină, luminoasă, așa cum era în viață. Muzicianul spune că se roagă adesea ca soția lui să îi apară în vis, să-l vegheze și să-i dea puterea de a merge mai departe.
De fiecare dată, mesajul ei este același – un îndemn care îl emoționează profund: să aibă grijă de fiul lor, Alexandru. Este același lucru pe care i l-a spus și înainte de a se stinge. Deși visele îi aduc o alinare temporară, ele îi reamintesc și de cea mai mare durere a vieții sale.
Regretul care nu îi dă pace: „Nu am fost lângă ea”
Cel mai apăsător gând pentru Aurel Pădureanu este faptul că, în timpul pandemiei, nu a putut fi alături de Cornelia în cele mai grele momente. Decizia de a o duce la spital, într-o perioadă marcată de restricții și teamă, a fost una care îl macină și astăzi.
„Sper să nu fie supărată pe mine”, spune artistul, cu vocea încărcată de emoție. Acest regret este, poate, cea mai grea povară pe care o poartă și care îl face să retrăiască constant acele clipe.
Nepoțica, o rază de lumină
În mijlocul acestei dureri, există totuși o sursă de alinare: nepoțica sa, stabilită în America, pe care Cornelia nu a apucat să o cunoască. Aurel Pădureanu spune că fetița seamănă izbitor cu regretata artistă și că, atunci când o vede pe ecran, simte că spiritul Corneliei trăiește mai departe.
Muzicianul își dorește să ajungă peste ocean pentru a-și vizita fiul și nepoata, chiar dacă drumul este lung și obositor. Pentru el, timpul nu mai are aceeași valoare ca altădată: „există doar astăzi”, spune, cu luciditatea omului care a pierdut enorm.
Singurătatea și tăcerea celor din jur
Deși are o familie numeroasă și este înconjurat, teoretic, de oameni, Aurel Pădureanu simte tot mai apăsător lipsa interesului din partea celor apropiați. Recunoaște cu tristețe că telefoanele au devenit rare, aproape inexistente, iar relațiile dintre oameni par mai fragile ca niciodată.
Artistul vorbește deschis despre deteriorarea relațiilor umane și despre faptul că, odată cu succesul, dispar și prieteniile sincere. Printre numele amintite se află și Nicole Cherry, nepoata sa, despre care spune că nu îl mai caută, deși nu îi poartă ranchiună.
Un omagiu greu de realizat
O altă durere a lui Aurel Pădureanu este aceea că nu a reușit să organizeze un spectacol de anvergură în memoria Corneliei Catanga. Dorința există, însă se lovește de realitatea dură a industriei muzicale de astăzi, unde, spune el, prioritățile sunt altele.
Artistul este dezamăgit de pretențiile exagerate ale unor cântărețe aflate „pe val”, pe care le compară ironic cu mari nume ale muzicii clasice, precum Angela Gheorghiu. Pentru el, acest lucru este încă un semn că valorile s-au schimbat și că respectul pentru artiștii care au scris istorie se pierde tot mai mult.
O iubire care nu moare
Pentru Aurel Pădureanu, Cornelia Catanga nu a fost doar soție, ci „sufletul, aerul și echilibrul” vieții sale. Chiar dacă nu mai merge atât de des la cimitir, legătura dintre ei rămâne vie, purtată în amintiri, vise și în dragostea pentru familie.
Durerea nu s-a stins, iar regretele nu au dispărut. Însă, în fiecare zi, artistul încearcă să meargă mai departe, cu credința că, de undeva de sus, Cornelia îl veghează – veselă, luminoasă și mereu prezentă în inima lui.
