Unul dintre cele mai cunoscute cupluri din mediul online și din show-ul Insula Iubirii a ajuns la final de drum. După ani de relație, încercări repetate de împăcare și o expunere mediatică intensă, Ema Kovacs și Răzvan Kovacs s-au despărțit oficial.
Anunțul separării a fost făcut chiar de Răzvan, printr-un mesaj amplu și sincer publicat pe rețelele sociale, în care fostul concurent a vorbit deschis despre epuizare, vinovăție, reproșuri și decizia radicală de a face un pas înapoi, inclusiv din viața copiilor săi.
„Am obosit să pozez în omul perfect”
Răzvan a început confesiunea recunoscând că nu mai poate continua să mențină aparențele unei relații ideale. El a explicat că povestea lor a fost intensă încă de la început, cunoscându-se pe TikTok și trăind o relație la distanță, cu Ema în Anglia și el în Turcia.
„Patru ani plini de încercări, o viață ca un rollercoaster. Ne-a plăcut adrenalina, dar am confundat haosul cu pasiunea”, a lăsat el să se înțeleagă.
Primele luni au fost marcate de sacrificii, zboruri dese și ore interminabile de apeluri video. Totuși, entuziasmul inițial s-a estompat rapid, iar Răzvan recunoaște că el a fost cel care a greșit primul.
„Insula” care a schimbat totul
Participarea la „Insula Iubirii” a reprezentat punctul de cotitură al relației. Deși evită să intre în detalii, Răzvan admite că un „derapaj” produs în cadrul emisiunii a lăsat urme adânci.
„Daunele au fost iremediabile”, spune el, menționând că perioada difuzării show-ului a coincis cu o sarcină dificilă pentru Ema, nu din motive medicale, ci din cauza presiunii publice și a comentariilor constante.
Au urmat ani întregi de reproșuri, certuri și tensiuni mascate de aparențe perfecte în mediul online. „Ne certam zilnic, dar zâmbeam în poze”, a recunoscut Răzvan, adăugând că și-a asumat vina și a sperat, mult timp, că lucrurile se vor vindeca de la sine.
Viața de familie, un nou motiv de conflict
Chiar și după venirea pe lume a copiilor, Noah și Luna, relația nu s-a liniștit. Din contră, Răzvan spune că au apărut noi nemulțumiri și frustrări legate de rolul său de tată și de dinamica din casă.
„Nu poți să culci copiii”, „Când vii în cameră, adorm mai târziu”, „Doar conduci” – sunt doar câteva dintre reproșurile care, în timp, l-au făcut să se simtă inutil și exclus.
Decizia șocantă: „O să dispar din viața voastră”
Cea mai dureroasă parte a mesajului vine la final, când Răzvan anunță că a ales să se retragă complet din viața fostei soții și a copiilor, considerând că aceasta este singura soluție care poate aduce liniște.
„Postarea aceasta nu are scopul de a o face pe Ema o femeie rea. Din contră, este un om minunat, cu valori frumoase. Am realizat prea târziu că nu suntem compatibili”, a subliniat el.
Într-un mesaj care a emoționat mii de urmăritori, Răzvan a încheiat cu o declarație sfâșietoare adresată copiilor săi:
„Noah și Luna, tati vă iubește. O să dispar din viața voastră. Nu e cea mai bună variantă, nici cea mai ușoară, dar celelalte nu au funcționat.”
Despărțirea Emei și a lui Răzvan Kovacs a stârnit reacții puternice în mediul online, iar fanii sunt împărțiți între empatie, tristețe și îngrijorare, mai ales în ceea ce privește impactul deciziei asupra celor doi copii.









