Competiția Asia Express nu este doar o provocare de rezistență fizică, ci și o călătorie încărcată de emoții și lecții de viață. Emil Rengle și partenerul său, Alejandro, au trăit unul dintre cele mai intense momente în „cursa pentru ultima șansă”, când probele i-au purtat într-un loc cu o încărcătură aparte.
Amintiri dureroase trezite într-un cimitir
Concurenții au avut de îndeplinit o probă într-un cimitir din Manila, unde, spre surprinderea lor, trăiesc aproximativ 8.000 de familii. Pentru Emil Rengle, experiența a fost cutremurătoare, readucându-i în minte pierderile personale.
„Pentru mine, a fost dureros să aud asta, pentru că am avut un frate care a murit. Pur și simplu m-am gândit la el. Sunt rare momentele în care mă conectez la energia lui, dar acolo m-a dus cu gândul la mama și fratele meu care nu mai sunt și am acceptat”, a spus dansatorul, cu lacrimi în ochi.
Ce meserie ar fi ales dacă nu devenea dansator
Cariera lui Emil Rengle a început în copilărie, odată cu primele cursuri de dans la care l-a înscris mama lui. De atunci, și-a construit un drum solid în lumea artistică, devenind recunoscut atât în România, cât și la nivel internațional.
Totuși, într-un interviu mai vechi, Emil mărturisea că, dacă nu ar fi urmat drumul dansului, s-ar fi orientat către o carieră cu totul diferită:
„Dacă nu aș fi fost dansator, aș fi devenit preot. Știu că sună ciudat, dar am o latură spirituală foarte puternică și mereu am fost fascinat. De mic, părinții m-au apropiat de credință și cred că, fără această chemare artistică, m-aș fi îndreptat către zona aceea.”
O competiție care scoate la iveală povești personale
Prin momentele trăite la Asia Express, Emil Rengle arată că în spatele performanței artistice și al imaginii publice există un om sensibil, puternic marcat de experiențele vieții, dar capabil să transforme durerea în forță și inspirație.









