Pe drumul spre Golgota, Mântuitorul, îndurerat și epuizat de povara crucii, s-a prăbușit de trei ori sub greutatea acesteia. Trupul său era plin de răni, iar drumul anevoios și umilința îl epuizaseră complet. Autorii evangheliilor ne descriu starea de suferință a Mântuitorului, arătând că trupul său era ca o rană vie.
Cu ultimele puteri, pe calea Crucii, Mântuitorul s-a sprijinit de trunchiul firav al unei sălcii, care l-a ajutat să se ridice. Tradiția ne relatează că, în drumul său spre locul răstignirii, Mama Mântuitorului a trecut peste un râu, iar o sălcie i-a ușurat trecerea.
În semn de recunoștință pentru ajutorul primit de la această plantă, credincioșii aduc ramuri de salcie la biserică în Sărbătoarea Floriilor. Se spune că, înainte de a fi răstignit, Mântuitorul a fost biciuit cu niște nuiele de salcie, iar durerea provocată a făcut ca ramurile acestei plante să se plece spre pământ în semn de umilință.
În preajma sărbătorii Paștelui, salcia este mereu verde, simbolizând viața și renașterea. Ramurile sale sunt purtate în procesiuni, binecuvântate și păstrate până se usucă. În diverse zone, tradiția spune că ramurile sfințite sunt folosite pentru protecția locuinței și a familiei, sunt așezate pe mormintele celor dragi, sau chiar sunt purtate de către credincioși pentru a scăpa de dureri și necazuri. De asemenea, ramurile de salcie sunt asociate cu fertilitatea și se pun sub pernele fetelor, pentru a fi mai frumoase și a-și găsi un ales în acel an.