Ioana Ginghină intră în 2026 cu planuri ambițioase, dar și cu o lecție dureroasă învățată pe propria piele. Actrița vorbește deschis despre anul 2025, pe care îl descrie ca fiind unul al dorințelor împlinite, dar și al muncii duse la extrem — atât de departe, încât organismul a cedat. Într-un interviu sincer acordat pentru CANCAN.RO, Ioana recunoaște că a ajuns de două ori pe perfuzii din cauza suprasolicitării.
2025 – anul dorințelor împlinite, dar și al semnalelor de alarmă
Pentru actriță, anul care tocmai s-a încheiat nu a fost despre regrete, ci despre asumare și curaj. A bifat proiecte noi, a spus „da” unor provocări pe care le evitase ani la rând și a simțit că se află, poate pentru prima dată, într-un echilibru interior solid.
„Dorințe” este cuvântul care definește, fără ocolișuri, anul 2025 pentru Ioana Ginghină. Dorințe care, în mare parte, s-au materializat — inclusiv lansarea propriului podcast, un proiect pe care nu și-l dorea neapărat, dar care a ajuns să o reprezinte profund.
Podcastul care a surprins-o chiar și pe ea
Decizia de a intra în zona de podcast a venit după multe insistențe din exterior. Ioana recunoaște că nu era convinsă că acesta este un drum pentru ea, însă finalul lui 2025 a schimbat totul. Astăzi, podcastul a devenit un spațiu de exprimare autentic, în care se regăsește din ce în ce mai mult.
Planul pentru 2026 este clar: dezvoltarea acestui proiect și transformarea lui într-un reper diferit pe piața media din România.
Mamă de adolescentă aproape majoră: „Viața mea cu Ruxy e perfectă acum”
Dincolo de carieră, Ioana vorbește cu o emoție aparte despre relația cu fiica ei, Ruxandra Ginghină. După anii tensionați ai adolescenței, lucrurile s-au așezat firesc, iar armonia dintre ele este, în prezent, una deplină.
Actrița se declară mândră de tânăra în care s-a transformat fiica sa: implicată în activități artistice, cu un anturaj sănătos și cu o relație bazată pe încredere totală. Revelionul petrecut separat, dar fără griji, a fost încă o dovadă că legătura mamă–fiică a ajuns la un nivel matur și echilibrat.
Singurul gând care îi provoacă un nod în gât este apropierea momentului în care Ruxandra va pleca de acasă — o despărțire inevitabilă, dar dificilă pentru orice părinte.
„Nu prea am limită” – când munca te trimite direct la perfuzii
Poate cea mai tulburătoare mărturisire este cea legată de epuizare. Ioana Ginghină recunoaște că nu știe când să se oprească și că își ignoră propriile semnale de oboseală până când corpul cedează.
În 2025, acest lucru s-a întâmplat de două ori: o dată vara și o dată iarna. De fiecare dată, finalul a fost același — perfuzii și pauze forțate.
„Muncesc până clachez. Mi-ar plăcea să simt oboseala mai devreme și să știu să mă opresc”, spune actrița, care recunoaște că liniștea de acasă, grădina, animalele și luminițele de sărbători sunt adevăratele ei surse de vindecare.
Dorul de ficțiune și visul unui nou rol
Profesional, 2026 vine cu o dorință clară: revenirea într-un serial sau într-un film. Deși are numeroase proiecte — rubrică TV, podcast, apariții publice, spectacole pe scena Teatrul Ion Creangă — Ioana simte lipsa unui rol de ficțiune, a acelei construcții artistice care o împlinește profund ca actriță.
Despre compromisuri și echilibru
Ioana Ginghină rămâne fidelă principiilor sale: nu acceptă compromisuri care i-ar afecta demnitatea, nici profesional, nici personal. Crede că tocmai această limită autoimpusă a făcut-o să se oprească uneori înainte de nivelul maxim posibil, dar nu regretă nimic.
La 48 de ani, actrița spune că a învățat demult că fericirea vine din echilibru — între roluri, între viața personală și cea profesională, între a oferi și a-ți oferi.
Dorința pentru finalul lui 2026
Dacă ar privi înapoi peste un an, Ioana și-ar dori să poată spune că podcastul ei a crescut, s-a diferențiat și a devenit „altceva” față de tot ce există pe piață. Un proiect care să o reprezinte pe deplin și care să confirme că toate eforturile — chiar și cele care au dus la epuizare — au avut un sens.
Un lucru este cert: 2026 începe pentru Ioana Ginghină cu luciditate, ambiție și promisiunea sinceră de a învăța, în sfârșit, să se oprească la timp.
