Kira se află într-un moment critic, fiind în pericol de eliminare în Gala de duminică, 23 noiembrie, difuzată de la orele 16:00 și 19:00. Cu doar câteva ore înainte de verdict, emoțiile o copleșesc. Se simte neînțeleasă și vulnerabilă, mai ales din cauza faptului că Moldo nu îi oferă siguranța și confirmările de care are nevoie. Apropierea acestuia de Corina îi alimentează temerile și creează un val de îngrijorări tot mai greu de gestionat.
În același timp, nici pentru Moldo lucrurile nu sunt mai simple. El se luptă cu propriile frici și cu presiunea intensă a momentului. Trăirile sale devin vizibile, iar lacrimile îi trădează frământarea interioară. Relația dintre ei ajunge într-un punct de cotitură, în care fiecare cuvânt și fiecare gest pot schimba radical direcția în care evoluează cuplul.
Înainte de a afla dacă va părăsi competiția, Kira își face curaj să își exprime gândurile. Vorbește despre putere, recunoștință și conexiunile construite în Casa iubirii, care au marcat-o profund.
Kira: „Vreau să fii puternic până la capăt. Vreau să le mulțumesc fetelor și vreau să vă mulțumesc dumneavoastră că m-ați primit.”
Totul se decide în gala de mâine. Confruntări tensionate, emoții intense, momente de gelozie și lacrimi – nimic nu va mai fi la fel după această ediție.
Nu rata o gală incendiară și plină de trăiri puternice, duminică, 23 noiembrie, de la ora 16:00 și 19:00, doar la Kanal D.









