Lavinia Pîrva, soția lui Ștefan Bănică Jr., a surprins recent printr-o decizie neașteptată. Artista a ales să revină pe băncile facultății, de data aceasta pentru a aprofunda un domeniu complet diferit de cel muzical. Bruneta a vorbit deschis despre această nouă etapă din viața sa și despre motivația care a determinat-o să facă schimbarea.
Lavinia Pîrva, studentă la Psihologie
Deși a fost mereu dedicată muzicii, Lavinia Pîrva a decis că este momentul potrivit pentru o nouă provocare. La vârsta de 40 de ani, artista s-a înscris la facultatea de Psihologie, un domeniu care, spune ea, a atras-o dintotdeauna.
„Nu știu dacă este un nou început sau doar o continuare mai conștientă a drumului meu. Sunt studentă la Psihologie. Nu pentru o diplomă, nici pentru un titlu nou, ci pentru a înțelege mai bine ce a fost mereu parte din mine – dorința de a fi aproape de oameni, de a le înțelege emoțiile și de a găsi sens acolo unde pare că nu mai există”, a mărturisit Lavinia Pîrva pe Instagram.
„Muzica rămâne felul meu de a mă exprima, psihologia – de a înțelege”
Artista a explicat că nu renunță la muzică, ci vede această alegere ca pe o completare a parcursului ei personal și profesional.
„Poate am ales, fără să-mi dau seama, ca muzica să vină prima. A fost mereu felul meu de a trăi emoția și de a o transforma în poveste. Iar acum, psihologia vine cu liniștea și profunzimea necesare pentru a privi cu adevărat spre mine și spre ceilalți.
Muzica rămâne felul meu de a mă exprima. Psihologia devine felul meu de a înțelege. Între ele se naște un loc în care mă simt mai autentică, mai blândă, mai completă. Este un pas făcut din suflet, un drum care nu cere aplauze, ci sinceritate”, a scris Lavinia.
Noua direcție aleasă de Lavinia Pîrva arată dorința ei de evoluție și echilibru interior. Pentru artistă, Psihologia devine o formă de descoperire personală – un pas firesc într-un proces de maturitate și împlinire.









