După ce a părăsit „Casa iubirii” cu lacrimi în ochi, Manuela a transmis un mesaj emoționant către urmăritorii ei, la scurt timp după descalificare.
Fosta concurentă a vorbit despre cele nouă luni petrecute în competiție, mărturisind că această experiență i-a adus atât bucurii și prietenii speciale, cât și provocări și lecții importante de viață. Ea a subliniat că a învățat multe despre sine și despre oamenii din jur.
Manuela le-a mulțumit tuturor celor care i-au fost alături pe parcursul show-ului, arătându-și recunoștința pentru susținerea primită.
„Astăzi a venit momentul să îmi iau rămas bun de la Casa iubirii, locul care timp de 9 luni mi-a fost și casă, și provocare, și lecție de viață. Au fost luni pline de emoții – de la bucurii sincere și clipe de neuitat, până la momente grele, în care am fost pusă la încercare și am învățat multe despre mine și despre oameni.
Susținerea voastră, mesajele și energia pe care mi le-ați transmis au însemnat enorm pentru mine. Casa iubirii se încheie aici pentru mine, dar experiența și legăturile create rămân pentru totdeauna. Plec cu sufletul plin și cu recunoștință pentru tot ce am trăit. Ne auzim la grătar. Vă pup și vă iubesc!”, a scris Manuela pe Instagram.
Astfel, chiar dacă a părăsit competiția, Manuela a transmis că pleacă împăcată, cu amintiri prețioase și cu sufletul plin de recunoștință.









