Marian Grozavu a vorbit deschis despre relația cu Bianca și planurile de nuntă: „Va avea loc anul viitor”

După experiența lor pe „Insula Iubirii”, Marian Grozavu și Bianca au continuat relația în afara emisiunii, chiar dacă au plecat separat de pe insulă. La scurt timp după încheierea show-ului, cei doi s-au împăcat, iar relația lor pare să fi intrat pe un drum stabil.

Într-un live recent pe rețelele sociale, Marian, cunoscut și sub pseudonimul „Corleone”, a surprins fanii cu o declarație neașteptată. Întrebat de un urmăritor când intenționează să se căsătorească cu Bianca, acesta a răspuns direct:

„Nunta o să fie la anul”, a declarat Marian Grozavu.

Deși nu a oferit detalii suplimentare despre data exactă sau locație, vestea a fost primită cu entuziasm de fani, care urmăresc cu interes evoluția cuplului.


Clarificări despre începutul relației cu Bianca: „A fost doar un gest simbolic”

În spațiul online s-a discutat intens despre un episod de la începutul relației lor, mai exact despre momentul în care Marian i-a oferit Biancăi 500 de lei în timpul unei întâlniri într-un club. Într-o intervenție video, acesta a dorit să lămurească situația și să respingă interpretările eronate.

„Când ne-am întâlnit în club, ea era cu niște prietene la o altă masă. Am dansat puțin, apoi ea se pregătea să plece. A fost un moment în care am vrut să fac un gest frumos. Știți că prin cluburi trec vânzători de flori, dar în seara aia nu am găsit. I-am spus: Bianca, voiam să-ți iau o floare, dar nu am avut de unde. Ia acești bani și cumpără-ți mâine ceva frumos, în semn de apreciere. Nu a fost vorba despre altceva”, a explicat Marian pe TikTok.

Acesta a mai menționat că cei doi au păstrat legătura pe rețelele sociale după acel moment, iar relația a evoluat natural.