Decizia drastică a lui David Pușcaș pentru a-și plăti chiria. Ce a fost nevoit să facă fiul adoptiv al Luminiței Anghel
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, David Pușcaș, trece prin momente dificile și a fost nevoit să ia o decizie drastică pentru a nu rămâne fără acoperiș deasupra capului. Confruntat cu probleme financiare, tânărul a găsit o soluție neobișnuită pentru a strânge banii necesari chiriei și întreținerii.
A scos la vânzare un ghiozdan cu poveste personală
Într-un mesaj postat pe TikTok, David Pușcaș a surprins pe toată lumea când a anunțat că își scoate la vânzare un ghiozdan nou, pe care nu l-a folosit niciodată, dar care are pentru el o semnificație aparte. Obiectul a fost cumpărat în perioada în care lucra ca ajutor de barman, din banii primiți drept tips.
„Hei! Sunt bișnițaru’ vostru David Pușcaș și vreau să vă anunț că îmi vând un ghiozdan nou-nouț. Este 250 de lei și are o poveste interesantă pentru că l-am cumpărat când lucram ca ajutor de barman. Este încăpător, are buzunar mare și catifea pe spate. Poate fi perfect pentru un adolescent sau chiar pentru școală. Încă nu l-am purtat niciodată.”, a spus fiul adoptiv al Luminiței Anghel.
Acesta a explicat că vânzarea ghiozdanului este o încercare disperată de a strânge banii necesari:
„Mâine trebuie să plătesc chiria și întreținerea. Am dat deja 10 milioane la chirie și mai trebuie să strâng 400 de lei. M-am gândit la acest ghiozdan. Pentru cine îl cumpără, las și un autograf din partea băiatului vostru, David Pușcaș. Vă iubesc din tot sufletul meu. Ne vedem pe live!”, a transmis el.
Internetul a reacționat imediat
Anunțul a devenit rapid viral, iar reacțiile internauților nu au întârziat să apară. Mulți au empatizat cu situația sa, în timp ce alții au privit gestul ca pe un moment inedit, încărcat de semnificație.
Printre comentarii s-au regăsit mesaje precum:
- „Ghiozdanul nu mi place, dar povestea lui chiar este interesantă”
- „L-a cumpărat când lucra, de aia e important”
- „Wow, asta da poveste, de pe vremea când ai muncit”
- „Dacă e de când ai muncit, cred că are ceva ani”
- „Tristă poveste are ghiozdanul”
- „Săracu’ de el, nu mai vrea să păstreze nimic din acea perioadă, a rămas cu sechele”
Un gest disperat, dar plin de simbolism
Deși pentru unii ar putea părea un simplu obiect scos la vânzare, pentru David Pușcaș gestul are o încărcătură emoțională. Ghiozdanul reprezenta o amintire dintr-o perioadă în care muncea pe cont propriu, încercând să își câștige independența. Decizia de a renunța la el subliniază dificultățile prin care trece acum, dar și dorința de a găsi soluții, chiar și în cele mai neașteptate moduri.









