### **Pavel Bartoș, drumul de la muncitor necalificat la actor consacrat**

Pavel Bartoș este unul dintre cei mai apreciați actori și oameni de televiziune din România, însă puțini cunosc sacrificiile pe care le-a făcut pentru a-și îndeplini visul. Provenind dintr-o familie modestă, a fost nevoit să muncească din greu încă din adolescență pentru a-și susține familia.

### **Pavel Bartoș: „Am fost salahor timp de doi ani”**

Visul de a deveni actor s-a conturat încă din liceu, însă viața l-a pus la mari încercări. La doar 16 ani, și-a pierdut tatăl și a trebuit să preia responsabilitățile familiei.

**„Când mi-am pierdut tatăl, a trebuit să devin peste noapte capul familiei. După liceu mergeam la muncă, am fost salahor într-o echipă de muncitori. Pentru zidari e ok, dar salahorul trebuie să care toate gălețile, e o muncă foarte grea. Am făcut asta doi ani și mi-am dat seama că nu e pentru mine.”**

În fața dilemei de a merge la facultate sau de a continua să muncească pentru a-și ajuta familia, Pavel Bartoș a găsit o soluție: să le facă pe ambele.

**„Dacă mă duceam la facultate, privez familia de un salariu. Dar am decis că pot să merg la facultate și să mă și angajez.”**

Deși nu se pregătise pentru actorie, a avut curajul să dea admiterea, ascunzând inițial adevărata sa alegere de apropiați.

**„Le-am spus tuturor că dau la Drept și toți au fost de acord. Dar eu, de fapt, m-am dus la Actorie.”**

### **Soția sa, Anca Bartoș, urmează să devină medic pediatru**

Astăzi, Pavel Bartoș are o familie frumoasă alături de soția sa, Anca, și cele trei fiice. Deși la bază este actriță, Anca a ales să-și dedice timpul creșterii copiilor, iar acum a decis să-și urmeze o veche pasiune: medicina.

**„Soția mea este în anul 2 la Medicină și este cea mai bună din an. Își dorește să devină medic pediatru. Este impresionant să vezi un om care, la 40 de ani, decide să înceapă un astfel de drum. Este foarte mult de învățat, dar e dăruită și cred că asta i-a fost menirea.”**

Pavel Bartoș demonstrează prin povestea sa că ambiția, determinarea și sprijinul familiei pot transforma orice vis în realitate, indiferent de obstacole.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *