Controversele nu întârzie să apară înainte de selecția națională pentru Eurovision 2026. Mihai Trăistariu a reacționat extrem de vehement după ce a aflat că Andreea Bălan face parte din juriul care va decide cine reprezintă România pe scena internațională. Artistul consideră că alegerea este una profund greșită și pune sub semnul întrebării competența comisiei.
Trăistariu, care concurează anul acesta cu piesa „Infinity” la selecția națională pentru Eurovision 2026, nu s-a ferit să spună răspicat că, în opinia sa, Andreea Bălan nu ar trece nici măcar de prima etapă a concursului, dacă ar fi concurent.
„Nu ar trece nici de preselecție, dacă ar concura ea. Cu atât mai mult, mi se pare nepotrivit să fie pusă în postura de jurat”, a declarat artistul, punctând că Eurovisionul presupune cu totul alte cerințe decât spectacolele comerciale sau show-urile de televiziune.
Nemulțumiri față de componența juriului Eurovision România
Mihai Trăistariu a explicat că nemulțumirea sa nu este una personală, ci profesională, fiind legată strict de specificul competiției. El a atras atenția că Eurovisionul nu este un simplu concurs muzical, ci un format extrem de riguros, cu reguli clare și presiune uriașă pe prestația live.
Artistul a subliniat că doar unul dintre membrii juriului – compozitorul Andrei Tudor – ar avea, în opinia sa, o legătură reală cu cerințele acestui fenomen internațional. În rest, spune Trăistariu, selecția riscă să fie făcută pe criterii subiective.
„Eurovision nu se judecă după ce sună bine la radio sau după gust personal. Contează vocea live, rezistența psihică, prezența scenică în fața a sute de milioane de oameni și respectarea unui format extrem de strict”, a transmis el.
Mesaj tranșant pentru TVR
Deranjat de decizia luată de Televiziunea Română, Mihai Trăistariu a publicat și un mesaj amplu în care critică modul în care a fost alcătuit juriul și eliminarea votului publicului din ecuație.
Artistul consideră că evaluarea participanților ar trebui făcută exclusiv de persoane care au trăit experiența Eurovisionului „din interior” și care cunosc presiunea repetițiilor, a votului internațional și a prestației live fără plasă de siguranță.
„Nu este vorba de orgolii. Este vorba de competență și relevanță. Dacă vrei rezultate diferite, trebuie să schimbi criteriile după care alegi. Altfel, transformăm o competiție de anvergură mondială într-un simplu exercițiu de preferințe personale”, a mai punctat Trăistariu.
O dispută care reaprinde dezbaterea despre Eurovision România
Declarațiile sale au stârnit deja reacții puternice în mediul online, unde fanii sunt împărțiți între susținerea poziției lui Mihai Trăistariu și apărarea Andreei Bălan. Cert este că, înainte ca selecția să înceapă propriu-zis, Eurovision România se află deja în centrul unei polemici aprinse, care readuce în discuție o problemă veche: cine ar trebui, de fapt, să decidă destinul României pe scena Eurovision.









