Moartea compozitorului și pianistului Horia Moculescu a lăsat un gol imens nu doar în lumea artistică, ci mai ales în sufletul fiicei sale, Nidia. De când tatăl ei s-a stins, tânăra este sfâșiată de durere, iar mesajul publicat pe rețelele de socializare a făcut rapid înconjurul internetului, emoționând pe oricine l-a citit.
Celebrul muzician s-a stins la Institutul „Matei Balș”, acolo unde era internat de câteva zile. De-a lungul vieții, Horia Moculescu a avut de înfruntat probleme respiratorii asociate fumatului din tinerețe, un obicei pe care însă îl abandonase cu două decenii în urmă. Chiar și așa, organismul său rămăsese sensibil, iar în final, compozitorul a pierdut lupta.
Pentru Nidia Moculescu, legătura cu tatăl ei a fost dintotdeauna una specială, profundă, construită pe admirație și iubire necondiționată. Dovada? Fotografia din copilărie pe care a postat-o imediat după vestea morții lui Horia Moculescu—o imagine în care, copil fiind, îl privea cu ochii mari, luminoși, plini de încredere și afecțiune. Un moment ce oglindește perfect rolul esențial pe care tatăl l-a avut în formarea și viața ei.
Mesaj sfâșietor al Nidiei Moculescu după moartea tatălui său
La puțin timp după anunțul tragic, Nidia a rupt tăcerea cu un mesaj tulburător, în care își exprimă disperarea, pierderea și incapacitatea de a concepe o viață fără omul pe care îl considera busola existenței sale.
Într-un text care respiră poezie, durere și sinceritate crudă, Nidia scrie:
„Mă sufocă și mă strânge lumea, Tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc. Erai aerul meu, erai drumul meu…”
Cuvintele sale curg ca o confesiune, dezvăluind o fiică zdrobită de realitate, care se simte „o frunză smulsă de vântul durerii” și care nu reușește să găsească forța pe care tatăl ei o vedea mereu în ea.
Ea mărturisește că îl caută în tăcere, în amintiri, în vise, în orice palpit al lumii care încă mai păstrează urmele lui. Îl imploră să îi trimită un semn, o fărâmă din tăria lui legendară, un acord care să nu sune a adio.
Mesajul ei este un strigăt de copil rămas fără sprijin, fără lumină:
„Tu ai fost stejarul meu… rădăcina mea. Și acum ai căzut. Și eu cad cu tine…”
Aceste cuvinte au impresionat profund pe cei care le-au citit, mulți admiratori trimițându-i Nidiei mesaje de susținere într-un moment atât de dureros.
