După câteva zile cu temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei, meteorologii avertizează că vremea se va schimba în perioada următoare. Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) spun că temperaturile vor începe să scadă, iar în a doua parte a lunii martie sunt posibile din nou ninsori în mai multe zone ale țării.
Potrivit meteorologului ANM Oana Păduraru, răcirea vremii va începe din 6 martie, când valorile termice vor coborî treptat, în special în estul și nord-estul României, unde temperaturile vor reveni la niveluri apropiate de cele normale pentru această perioadă a anului. În restul regiunilor, temperaturile vor rămâne ușor peste mediile climatologice.
De asemenea, în anumite zone, mai ales dimineața și pe timpul nopții, sunt posibile episoade de ceață.
Când sunt așteptate ninsorile
Conform prognozelor meteorologice, ninsorile ar putea reveni în a doua jumătate a lunii martie. Datele furnizate de platforma Accuweather indică faptul că în zilele de 15 și 16 martie ar putea cădea din nou fulgi de zăpadă în unele regiuni ale țării.
În acea perioadă, temperaturile ar urma să scadă semnificativ, fiind posibil să apară valori negative pe timpul nopții în multe zone, inclusiv în București.
„Masa de aer rece se află încă în apropierea țării noastre. Răcirea se va resimți în special noaptea, când temperaturile pot ajunge la pragul de ger. Până atunci, vom avea valori peste cele obișnuite pentru această perioadă, însă în sud și est temperaturile rămân negative pe timpul nopții. În depresiuni și în zonele deluroase din vest se pot înregistra chiar și minus 7 grade”, a explicat meteorologul Oana Păduraru.
De ce a fost vremea schimbătoare la început de martie
Deși ANM anunțase inițial că luna martie ar putea aduce temperaturi de până la 18 grade Celsius, primele zile ale lunii au fost mai reci și caracterizate de vreme mohorâtă.
Meteorologii spun că aceste variații au fost cauzate de o combinație de factori atmosferici care au favorizat fenomenul de inversiune termică, ceea ce face mai dificilă estimarea exactă a temperaturilor la nivelul solului.
Potrivit specialiștilor Meteoplus, situația a fost influențată de un regim anticiclonic și de presiune atmosferică ridicată. România s-a aflat sub influența dorsalei asociate Anticiclonului Azoric și Anticiclonului Est-European.
Presiunea atmosferică ridicată a determinat mișcări descendente ale aerului, care au stabilizat straturile inferioare ale atmosferei și au împiedicat circulația verticală a aerului. Acest fenomen a dus la apariția norilor joși și a episoadelor de ceață densă în mai multe regiuni ale țării.









