O poveste despre o femeie epuizată. Zi de zi se trezea greu, luptându-se să-și ducă toate sarcinile până la capăt, iar seara se prăbușea în pat complet epuizată. Cu timpul, memoria ei s-a estompat în ce privește senzația de odihnă și energie, iar dorința de a trăi în plin a dispărut.

Și așa a continuat să trăiască, fără schimbări semnificative, până când umbra epuizată a femeii a părăsit-o. Într-o zi toridă de vară, când avea de îndeplinit încă o sarcină importantă, gândindu-se că “nu amâna pe mâine ce poți face azi” și “cine nu muncește, nu mănâncă”.

Femeia ajunsese la limita epuizării. Umbra ei a început să se depărteze, lăsând-o să se așeze extenuată pe un scaun de birou.

Rugându-și umbra:

“Te rog, întoarce-te la mine! Pleci și toată energia mea dispare odată cu tine…

Umbra a răspuns:

“Da, așa este. Eu sunt păstrătoarea energiei tale, dar nu te mai pot ajuta. Ți-ai epuizat aproape toate resursele fără să le reînnoiești. Ai ajuns la epuizare totală. Gândește-te bine: de ce crezi că ți s-au întâmplat toate acestea?

“Fără tine, îmi va fi greu să înțeleg. Te rog să mă ajuți!”

Umbra a fost de acord, dar numai dacă femeia va trece trei teste care îi vor reînnoi energia.

Primul test: Cum simți spatele și umerii? Simți o greutate insuportabilă?

Femeia obosită a dat din cap. Cum să nu o simtă? De ani întregi purta povara invizibilă a altora.

“Atunci nu mai purta povara altora pe umerii tăi. Lasă-i pe acești oameni să-și trăiască propria viață. Acestea sunt lecțiile lor, acestea sunt victoriile lor, aceasta este dezvoltarea lor. Păstrează-ți doar partea ta. Și abia atunci poți începe să-ți trăiești viața.”

A fost greu pentru femeie să recunoască că purta o povară care nu-i aparținea. Ea și-a asumat toate problemele, toate dificultățile, și a încercat să le rezolve, dar lucrurile s-au complicat și mai mult.

Destul: de acum încolo, fiecare să-și trăiască propria viață. Femeia obosită a închis ochii și a renunțat la povara altora.

În momentul în care femeia obosită s-a eliberat de povara insuportabilă, telefonul ei a început să sune. Toți cei care îi impuseseră acele poveri o căutau disperați.

Femeia obosită și-a privit umbra consternată:

“Ce să fac acum? Vor începe din nou să-mi ceară să le iau povara!”

Umbra a privit-o neiertător.

“Dacă vrei să fii sănătoasă, dacă vrei ca toți acești oameni să ducă o viață împlinită, atunci treci la al doilea test: învață să spui „nu” atunci când este necesar.”

Femeia a dat din cap, dar a simțit că acest al doilea test era poate chiar mai dificil decât primul. Cum să refuze? Ce vor crede despre ea? Dar nu avea de ales.

A răspuns la apelul prietenului ei. Conversația nu a avut succes: acesta a convins-o să facă toată treaba pentru el, iar femeia obosită a continuat să se scuze.

Umbra s-a apropiat de ea și a îndemnat-o în liniște:

“Pentru a învăța să spui „nu”, trebuie mai întâi să uiți cum să-ți găsești scuze. Altfel, oamenii vor simți nesiguranța ta și vor continua să te convingă până când vei ceda și vei prelua povara lor.”

Femeia a dat din cap și a încheiat conversația cu prietenul ei cu un „nu” hotărât. A sunat în limbajul inimii ei cam așa: îți sunt foarte drag, de aceea îți doresc să-ți trăiești viața, crede-mă, acesta este momentul în care poți fi fericit: după ce ai experimentat tot ce ți-a rezervat viața, înveți să apreciezi ceea ce ai și să-ți împlinești visul, dobândind totul prin calitățile tale.

Desigur, nu toată lumea a înțeles-o pe femeia obosită. Cineva chiar a încetat să mai comunice cu ea (era un prieten?), cineva a fost jignit (da, este nevoie de timp să te obișnuiești să-ți trăiești viața și să respecți viața altei persoane) și cineva s-a resemnat cu aceasta.

Umbra spunea:

“Este timpul să treci la al treilea și ultimul test. Și abia atunci energia ta se va întoarce la tine, dorința ta de a trăi. Învață să te odihnești. Lasa-te să te odihnești. Și pentru aceasta va trebui să te întâlnești cu cel care te deranjează cel mai mult – Sentimentul tău de vinov

ăție.”

Al treilea test a fost cel mai dificil. Sentimentul de vinovăție și-a schimbat chipul și vocea fără milă. De îndată ce femeia obosită a încercat să se odihnească, Sentimentul de vinovăție s-a apropiat de ea și a început să îi reproșeze:

“Cum? Iar nu faci nimic? Eu muncesc aici și tu stai degeaba! Nu ți-e rușine! Astăzi sunt atât de multe lucruri de făcut!”

Sau se auzea vocea tatălui:

“Dacă nu faci asta, atunci nimeni nu o va face. Totul se va duce de râpă. Ce? Epuizată, spui? De ce ești epuizată? N-ai făcut încă nimic! Muncește, muncește mai mult, muncește!”

Sau Sentimentul de vinovăție vorbea cu vocea bunicii:

“În familia noastră nu existau scuze. Eu mă zbat toată ziua, nici măcar nu stau jos. Și tu ar trebui să faci la fel.”

Vocile îi cereau și îi reproșau, iar femeia și-a dat seama că nu va putea să se odihnească, chiar dacă ar încerca să stea întinsă pe canapea ore întregi. Și atunci a apărut acest strigăt, strigătul rebeliunii ei:

“Am dreptul să mă odihnesc! Îmi alung vraja interdicției. De acum încolo, nu numai că voi munci, dar îmi voi permite și să mă odihnesc. Nu doar ziua, ci și noaptea. Activitatea este înlocuită de relaxare în natură. Chiar și natura, Marele Întreg, se odihnește! Nu sunt leneșă, ci mă recuperez pentru a fi sănătoasă, fericită, plină de inspirație și creativitate. Și atunci voi face lucruri nu pentru că “trebuie”, ci pentru că le fac cu dragoste, cu bucurie, cu o dorință sinceră.”

Acest monolog a fost suficient pentru a face să dispară Sentimentele de vinovăție. Femeia obosită și-a dat seama că mereu încercase să fie bună pentru cineva și, ca urmare, își interzisese să-și trăiască propria viață, să se odihnească, să aibă propria opinie. Din această cauză nu era fericită și totul devenise și mai complicat. Până când a fost complet epuizată.

Această zi a fost cea mai extraordinară pentru femeia odihnită. A făcut o baie de flori cu plăcere, s-a întins pe canapea cu cartea ei preferată, a admirat frumusețea incredibilă a apusului de soare, inhalând aromele florilor de seară, ascultând vocea speranței, simțind în inima ei bătăile vieții reînviate. Nu doar energia i s-a întors, ci și sănătatea, frumusețea, bucuria, inspirația, pacea… Și toate acestea s-au întâmplat pentru că femeia obosită și-a permis, în sfârșit… să se odihnească.

Vă doresc multă fericire!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *