La opt luni de la preluarea mandatului, politica externă a României sub conducerea lui Nicușor Dan este tot mai des pusă sub semnul întrebării. Deși Constituția stabilește clar că reprezentarea țării pe plan extern este una dintre atribuțiile centrale ale președintelui, absențele repetate de la marile forumuri internaționale și pozițiile publice considerate vagi au alimentat percepția unui șef de stat „invizibil” în momente-cheie.
Într-un interviu amplu, Silviu Predoiu, fost director al Serviciul de Informații Externe, explică de ce aceste absențe nu mai pot fi privite drept simple „calculuri de oportunitate”, ci ca simptomele unei probleme mai profunde de adecvare la funcție.
Promisiuni ambițioase, rezultate modeste
Ales cu un scor consistent, Nicușor Dan a promis în campanie consolidarea parteneriatelor strategice, o prezență activă în cadrul NATO, relații solide cu SUA și un rol mai clar al României în Uniunea Europeană. La opt luni distanță, bilanțul este, în opinia criticilor, modest.
România a lipsit de la reuniuni cu miză majoră, precum Forumul Economic Mondial de la Davos sau Adunarea Generală a Organizația Națiunilor Unite, fiind reprezentată de ministrul de Externe. Explicația oficială: președintele a preferat să rămână în țară pentru a gestiona probleme interne.
Pentru Silviu Predoiu, argumentul nu mai stă în picioare în actualul context geopolitic. „La început de mandat, aceste forumuri sunt una dintre puținele ocazii reale de a intra rapid în circuitul internațional, de a construi relații personale și canale informale de comunicare. Absența repetată nu transmite prudență, ci neînțelegerea obligațiilor funcției”, avertizează el.
„Absent chiar și atunci când este prezent”
Critica fostului șef al SIE nu se oprește la prezența fizică. Problema, spune el, este și lipsa unui mesaj recognoscibil atunci când președintele participă la reuniuni sau reacționează public:
„Nu discutăm doar despre absențe, ci despre o inadecvare profundă la funcție. Avem un președinte care pare absent chiar și atunci când este prezent, incapabil să folosească tribunele internaționale pentru a proiecta o direcție clară.”
În opinia sa, această lipsă de fermitate riscă să împingă România spre irelevanță într-un moment în care arhitectura globală de securitate se reconfigurează rapid.
Relația cu SUA și „non-pozițiile” diplomatice
Un alt punct sensibil este relația cu Statele Unite, mai ales pe fondul tensiunilor recente din politica globală și al excluderii României din programul Visa Waiver. Predoiu consideră că reacțiile Palatului Cotroceni au fost tardive și lipsite de substanță.
În cazul disputei SUA–Groenlanda, poziția președintelui a fost, în opinia sa, „o non-poziție”:
„Nu clarifică nimic, nu angajează nimic. România ar fi trebuit să reafirme principii fundamentale precum inviolabilitatea frontierelor și respectarea dreptului internațional. Ambiguitatea nu înseamnă echilibru, ci lipsă de coloană vertebrală diplomatică.”
Consilierii prezidențiali: problemă de structură sau de leadership?
Silviu Predoiu atrage atenția și asupra rolului consilierilor prezidențiali. Chiar dacă Administrația Prezidențială dispune de expertiză, eficiența acesteia depinde de capacitatea președintelui de a asculta și valorifica recomandările primite.
„Oricât de buni ar fi consilierii, dacă liderul nu are interesul sau capacitatea de a integra analizele, întregul mecanism devine decorativ”, spune fostul director SIE, sugerând că problema este, în cele din urmă, una de leadership.
O decizie lăudată: refuzul Consiliului pentru Pace
Există, totuși, și o notă pozitivă. Predoiu consideră justificat refuzul României de a se alătura Consiliului pentru Pace propus de Donald Trump. Inițiativa i se pare insuficient clarificată instituțional și mai degrabă rezultatul unui proiect politic personal decât al unei nevoi reale de securitate globală.
„Prudența, în acest caz, nu este un semn de slăbiciune, ci de responsabilitate”, conchide el.
Concluzie
Criticile formulate de Silviu Predoiu conturează imaginea unui președinte care, în plan extern, pare să se miște fără ritm și direcție într-o perioadă ce cere claritate, prezență și autoritate. Rămâne de văzut dacă Nicușor Dan va transforma această perioadă de început într-un punct de cotitură sau dacă percepția de „președinte absent” se va adânci într-un moment decisiv pentru poziționarea României pe scena internațională.
