Roxana Nemeș este însărcinată cu gemeni
Roxana Nemeș traversează una dintre cele mai speciale și emoționante etape din viața ei. Artista așteaptă primul copil și, mai mult decât atât, este vorba despre o sarcină gemelară – o fetiță și un băiețel.
Roxana Nemeș, detalii despre perioada sarcinii
Recent, Roxana Nemeș a vorbit deschis despre modul în care decurge sarcina și cum se simte în această perioadă. Artista a ales să-și împărtășească experiența cu cei care o urmăresc, oferind răspunsuri la numeroase întrebări legate de transformările prin care trece. Printre curiozitățile primite s-au numărat și cele legate de greutatea acumulată în această perioadă:
„Nu mi-am făcut deloc griji din punctul ăsta de vedere. La cât de mult ne-am dorit… M-am bucurat de sarcină și știu că după voi da jos kilogramele acumulate”, a declarat artista.
Roxana Nemeș, mărturisiri emoționante despre drumul spre a deveni mamă
Roxana Nemeș și soțul ei, Călin Hagima, au trecut printr-un drum lung și dificil pentru a-și îndeplini visul de a avea copii. După ani de încercări, tratamente și investigații medicale, cei doi se bucură acum de o dublă binecuvântare.
Artista a povestit într-un interviu despre provocările întâmpinate pe acest drum. A fost nevoie de patru proceduri de fertilizare și două inseminări, iar procesul a implicat ani de analize și tratamente complexe:
„Acum cinci ani, eu și soțul meu ne-am dorit cu adevărat un copil. Am încercat natural, dar nu s-a întâmplat nimic. A urmat o perioadă în care am căutat soluții, am făcut investigații, și așa am descoperit că am endometrioză. În 2021 am trecut prin prima procedură, însă fără rezultat. Am continuat cu alte încercări, dar au fost tot fără succes. În paralel, am decis să iau o pauză de la activitățile artistice pentru a mă putea concentra complet pe acest vis”, a spus Roxana.
Povestea de dragoste dintre Roxana Nemeș și Călin Hagima
Roxana și Călin s-au căsătorit în 2021, după o relație marcată de momente intense și pauze. Au fost despărțiți timp de un an, însă legătura lor a rămas puternică, iar dorința de a construi o familie i-a adus din nou împreună:
„Am luptat mult pentru relația noastră. Chiar dacă au fost voci care îmi spuneau altceva, eu am simțit că el este cel potrivit. În perioada în care am fost despărțiți, m-am gândit în fiecare zi la el. Când ne-am cunoscut, eram tânără și nu știam să cedez. Am fost doi berbeci care au învățat să se înțeleagă”, a povestit artista într-o discuție recentă.









