UPDATE: Fiul lui Sorin, în vârstă de doar 4 ani, a fost transportat de urgență la un spital din Danemarca imediat după accident. Din nefericire, câteva ore mai târziu, inima sa a încetat să mai bată, potrivit stirilekanald.ro.
Duminică dimineață, 9 noiembrie 2025, un grav accident rutier a avut loc pe o autostradă din Danemarca. În urma impactului puternic, Sorin și-a pierdut viața, iar fiul său, Matei, a fost rănit grav. Băiețelul a fost transportat de urgență la spital, unde a fost menținut în viață cu ajutorul aparatelor.
Rămân în continuare semne de întrebare legate de nefericitul eveniment, cauzele care au dus la pierderea vieții tânărului fiind încă investigate. Potrivit reporterbuzoian.ro, accidentul s-a produs în jurul orei 04:00 dimineața, pe o autostradă din Danemarca.
Cu doar câteva zile înainte, Sorin revenise în România pentru a-l lua pe Matei, fiul său de 4 ani, și a-l duce în Danemarca, unde intenționau să petreacă împreună sărbătorile de iarnă. Soția sa, Alexandra, nu a putut pleca alături de ei, deoarece urma să nască în curând.
Pe 8 noiembrie 2025, Sorin l-a luat pe băiețel de la locuința din Scorțoasa și a pornit spre Danemarca. Cei doi călătoreau împreună cu un prieten din Iași, care se oferise să-i ducă la destinație. Conform apropiaților, mai aveau doar câteva zeci de kilometri până la destinație când s-a produs accidentul rutier. Sorin a murit pe loc, iar Matei a fost transportat la spital, în stare critică.
Șoferul mașinii a scăpat ca prin minune, dar este internat în spital.
Surse apropiate familiei susțin că, inițial, impactul dintre mașina în care se aflau Sorin și fiul său și un alt autoturism ar fi fost unul minor. În momentul în care Sorin a încercat să-l scoată pe copil din mașină și să se deplaseze dincolo de parapet, o altă mașină, care circula cu viteză, i-a lovit în plin.
Sorin și soția sa, Alexandra, emigraseră în Danemarca pentru o viață mai bună. Cei doi munceau din greu pentru a strânge bani și a-și construi o casă în România. Aveau deja un copil de patru ani și așteptau venirea pe lume a celui de-al doilea.
Vestea accidentului cumplit care a distrus o familie întreagă din Buzău a îndurerat o comunitate întreagă. Pe rețelele de socializare au apărut sute de mesaje de condoleanțe și rugăciuni pentru micuțul Matei și pentru mama acestuia, Alexandra.
„Dumnezeu să te ierte, Sorin! Sper să se întâmple o minune pentru Matei!”
Apropiații familiei fac apel la solidaritate pentru repatrierea trupului neînsuflețit al tânărului buzoian:
„O veste cu adevărat sfâșietoare… Sorin s-a stins mult prea devreme, lăsând în urmă durere și dor. Rugăciunile noastre se îndreaptă către Alexandra, către micuțul Matei — un luptător — și către întreaga familie îndurerată.
Dumnezeu să-l odihnească pe Sorin în împărăția Sa și să le dea putere celor rămași.
Cine dorește să sprijine repatrierea lui Sorin o poate face în contul:
RO42 REVO 0000 1143 3475 1918 — Alexandra Tache.”
„Soțul verișoarei mele și băiețelul lor de 4 ani au fost implicați într-un accident rutier grav. Sorin luase copilul din România și se îndreptau spre Danemarca, unde verișoara mea, însărcinată, îi aștepta cu drag.” – este unul dintre mesajele postate pe Facebook.









