Vești importante pentru angajații cu salarii mai mici de 6.000 de lei net. Statul va acorda o indemnizație lunară de hrană, menită să ofere un sprijin financiar suplimentar celor care se încadrează în plafonul stabilit prin lege.
Decizia vine într-un context tensionat, mai ales în sistemul de învățământ, unde s-a discutat despre posibilitatea unei greve generale sau chiar despre suspendarea anului școlar 2025–2026. Deși suma nu este una considerabilă, autoritățile o prezintă drept o măsură de echilibrare pentru personalul afectat.
Ordin emis de Ministerul Finanțelor
Ministerul Finanțelor a emis un ordin care clarifică modul de acordare a indemnizației de hrană pentru bugetarii din Educație. Pot beneficia de acest drept angajații din învățământul de stat care au un salariu net lunar de cel mult 6.000 de lei.
Prima plată va fi făcută pe 14 februarie 2026, aferentă lunii ianuarie, iar ulterior indemnizația va fi acordată lunar, odată cu salariul.
Cum se calculează indemnizația
Indemnizația de hrană se stabilește strict în funcție de salariul net aferent funcției de bază. Nu sunt luate în calcul sporurile, primele sau alte beneficii similare. De asemenea, nu vor primi acest sprijin cei care beneficiază deja de o altă indemnizație pentru hrană.
Conform actului normativ:
-
Indemnizația se acordă personalului din învățământul de stat cu salarii nete de până la 6.000 de lei inclusiv.
-
Măsura se aplică începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2026.
Cine sunt beneficiarii
Principalii vizați sunt profesorii și personalul auxiliar din învățământ cu venituri sub pragul stabilit. Totuși, măsura se poate aplica și altor bugetari care îndeplinesc condiția de venit.
Modificarea are la bază Legea 141/2025, prin care plafonul de eligibilitate a fost redus de la 8.000 la 6.000 de lei net. Decizia face parte din pachetul de măsuri de austeritate asumat de Ilie Bolojan și echipa guvernamentală.









